Ion Leahu: Rusia şi Transnistria nu sunt gata să adopte o apreciere obiectivă a situaţiei de la Varniţa
https://www.ipn.md/index.php/ro/ion-leahu-rusia-si-transnistria-nu-sunt-gata-sa-adopte-o-apreciere-obiectiva-a-s-7965_959096.html
Forţele pacificatoare vor continua să supravegheze situaţia din jurul portului Varniţa, s-a decis joi, 27 aprilie la şedinţa Comisiei Unificate de Control. Părţile nu au ajuns la un numitor comun privind deblocarea situaţiei create.
Ion Leahu, membru al CUC a comunicat pentru Info-Prim Neo că la şedinţa de ieri s-a mai decis ca structurile de menţinere a ordinii publice din partea Moldovei şi Transnistriei să nu intervină în zona respectivă.
Poziţia Tiraspolului şi a Federaţiei Ruse este că structurile tiraspolene au acţionat în conformitate cu actele de care dispun şi care ar confirma proprietatea Portului naval Bender asupra acestui teritoriu şi a imobilelor portului de la Varniţa, a spus Leahu. Aplicarea forţei este justificată faptul că ar fi existat ameninţări din partea poliţiei R. Moldova.
Nici Transnistria, nici FR nu sunt gata să aprecieze obiectiv situaţia, însă fără aceasta nu pot fi elaborate acţiuni pentru neadmiterea în viitor a unor asemenea situaţii, a conchis sursa citată.
Discuţiile pe marginea acestei chestiuni vor continua în cadrul şedinţei CUC de la 4 mai.
La 21 aprilie, circa 80 miliţieni transnistreni au ocupat portul din satul Varniţa, iar mai mulţi angajaţi ai portului au fost arestaţi. Aceste acţiuni au fost condamnate de Misiunea OSCE la Chişinău şi Ambasada SUA, iar recent şi la şedinţa Consiliului Permanent al OSCE.