logo

Ion Diacov a depus actele la Consiliul electoral de circumscripție Chișinău


https://www.ipn.md/index.php/ro/ion-diacov-a-depus-actele-la-consiliul-electoral-de-8006_1068228.html

Fostul procuror al municipiului Chișinău, Ion Diacov, candidatul Partidului Nostru la funcția de primar, a depus astăzi, 19 septembrie, actele pentru înregistrare la Consiliul electoral al circumscripției electorale municipale Chișinău, transmite IPN.

Ion Diacov susține că vrea să vină la Primărie pentru că știe cum stau lucrurile din interior, cunoaște orașul, schemele de la Primărie. El garantează că, dacă câștigă mandatul de primar, va face ordine în Primărie și o va elibera de toți cei implicați în scheme ilegale.

Președintele Partidului Nostru, Renato Usatîi, este sigur că echipa formațiunii pentru CMC, alături de Ion Diacov, candidat la funcția de primar, „are toate cunoștințele și posibilitățile de a salva Chișinăul, care e cea mai distrusă localitate din Moldova”.

Renato Usatîi mai spune că este în discuții cu mai mulți experți pentru a construi un grup de specialiști care să muncească pentru Primăria Chișinău și Bălți în vederea atragerii investițiilor.

19 septembrie este ultima zi în care pot fi depuse dosarele pentru participare la alegerile din 20 octombrie.