logo

Ion Chicu: Am votat pentru țară și pentru oamenii care muncesc din zori până în noapte


https://www.ipn.md/index.php/ro/ion-chicu-am-votat-pentru-tara-si-pentru-oamenii-8011_1082985.html

Liderul Partidului Dezvoltării și Consolidării Moldovei, Ion Chicu, a venit la secția de votare împreună cu soția și cu fiica sa. Fostul premier a menționat că și-a dat votul pentru o țară prosperă și pentru cetățenii acestui stat, care muncesc cinstit și cu abnegație. Chicu spune că a votat inclusiv pentru revenirea diasporei acasă.

„Am votat și pentru oamenii plecați peste hotare, care stau acolo cu inima frântă pentru că lucrează pentru alții, iar sufletul le este acasă, am votat ca și ei să se întoarcă în țară, așa cum m-am întors eu la copilul meu, la familia mea. Eu sunt unul dintre cei căruia îi era mai ușor să rămână în străinătate, aveam un serviciu foarte bun, dar știu că aici trebuie să revenim și să muncim”, a spus Ion Chicu, la ieșirea din secția de vot.

Fostul premier a menționat că fondurile din bugetul de stat sunt epuizate, iar pentru elaborarea bugetului pentru anul viitor este necesară o echipă profesionistă. „Am votat ca după 11 iulie oamenii să poată primi salarii și pensii, pentru că resursele s-au epuizat, banii sunt până iulie-august, mai departe trebuie de muncit foarte mult. Am votat pentru oamenii care pot și știu de unde să aducă bani, cum să facă. Am votat ca, după aceste alegeri, să nu avem epurări de cadre profesioniste, așa cum s-a întâmplat în vara anului 2019”, a mai spus Ion Chicu.
 

Fostul premier a menționat că ziua scrutinului și-o va petrece acasă, cu familia, iar la finalul zilei va ieși în spațiul public.

Pentru validarea rezultatelor alegerilor este necesară participarea la scrutin a 1/3 din numărul de persoane înscrise în listele electorale. Pragul electoral pentru o formațiune politică este de 5%; pentru un bloc electoral – 7% și pentru candidații independenți – 2%. Mandatele ce ar trebui să revină concurenților electorali care nu au trecut pragul electoral vor fi redistribuite în mod proporțional  partidelor care au depășit pragul.