logo

Ion Ceban va lupta cu Silvia Radu în turul doi al alegerilor, BOP


https://www.ipn.md/index.php/ro/ion-ceban-va-lupta-cu-silvia-radu-in-turul-doi-al-alegerilor-bop-7965_1041660.html

Rezultatele alegerilor locale noi din 20 mai din Chișinău depind de rata de participare, care, potrivit datelor Barometrului de Opinie Publică, arată că în Chișinău aceasta este de 73% – persoane care au spus că sigur sau probabil vor participa la scrutin. Ediția BOP, mai 2018 a fost prezentată luni, 14 mai, de către Institutul de Politici Publice, transmite IPN.

Întrebați pentru cine vor vota pe 20 mai, 30% din chișinăuieni au răspuns: Ion Ceban (PSRM). 23% ar vota pentru Silvia Radu (candidat independent), iar 15% – pentru Andrei Năstase (PPPDA). Pentru Valeriu Munteanu ar vota 5%, iar pentru Constantin Codreanu (PUN) – 3 %. Același procentaj l-ar acumula Reghina Apostolova (candidata Partidului Șor, care a fost exclusă din cursă, conform deciziei primei instanțe). Ceilalți candidați ar acumula mai puțin de 3%, iar 19% nu știu cum vor vota.

Potrivit directorului executiv IPP, Arcadie Barbăroșie, este clar că în Chișinău va avea loc și turul doi, în condițiile în care este puțin probabil ca un candidat să acumuleze 51% din sufragii. Dacă în turul doi va ajunge Silvia Radu și Ion Ceban, pentru Radu ar vota 32%, iar pentru Ceban – 31%. Totodată, 37% din respondenți au spus că nu știu pe cine ar alege.

Dacă în turul doi ar ajunge Silvia Radu și Andrei Năstase, candidata independentă ar acumula 33%, iar candidatul PPPDA – 21%. Dacă în turul doi ar accede Ion Ceban și Andrei Năstase, pentru candidatul PSRM ar vota 33%, iar pentru candidatul PPPDA – 27%.

Arcadie Barbăroșie spune că Ion Ceban nu are o susținere totală, dar cu o rată de participare joasă la alegeri el are șanse mai mari. Totodată, Silvia Radu trebuie să convingă alegătorii să iasă la vot în turul doi, în cazul în care va trece de turul întâi. Andrei Năstase, la fel, trebuie să convingă electoratul să iasă la alegeri și să-l voteze, în cazul în care trece de primul tur.

Pentru municipiul Bălți BOP are următoarele rezultate pentru alegerile locale noi din 20 mai: 28% din bălțeni ar vota pentru Nicolae Grigorișin (Partidul Politic Partidul Nostru), iar 26% ar vota pentru Alexandru Usatîi (Partidul Socialiștilor). 8% din intervievați au spus că ar vota pentru Arina Spătaru (Partidul Politic Platforma Demnitate și Adevăr), 7% – pentru Elena Grițco, candidat independent, iar 4% – pentru Sergiu Burlacu (Partidul Unității Naționale). 3% au menționat altă persoană, iar 24% au răspuns că nu știu.

Sondajul a fost realizat pe un eșantion de 1115 persoane, în perioada 19 aprilie-9 mai, marja de eroare fiind de +/- 3%. Suplimentar, pentru alegerile din Chișinău au fost intervievați 409 respondenți, iar marja de eroare este +/- 4%, și peste 200 de persoane din municipiul Bălți, cu o marjă de eroare de +/- 6%.