Materialul face parte din campania de informare lansată de IPN în care prezintă date biografice, informații despre venituri și avere, precum și experiența profesională a candidaților la funcția de primar general al municipiului Chișinău.
Ion Ceban candidează pentru un nou mandat de primar general al municipiului Chișinău din partea Partidului Mișcarea Alternativa Națională, pe care îl conduce.
S-a născut pe data de 30 iunie 1980 în Chișinău. Este căsătorit, fiind în așteptarea celui de-al treilea copil.
A absolvit Facultatea de matematică și informatică la Universitatea de Stat din Moldova, iar apoi a urmat masteratul la Facultatea calculatoare, informatică și microelectronică la Universitatea Tehnică din Moldova. A mai absolvit și Academia de Administrare Publică pe lângă președintele Federației Ruse, specialitatea – „Administrare de stat și municipală”. A mai urmat și studii la Școala de Administrare din Berlin, Germania.
Începând cu anul 2000 a activat în Primăria capitalei, fiind responsabil de elaborarea și coordonarea proiectelor în domeniul social. În perioada anilor 2002-2004, a fost director al Departamentului proiecte, vicedirector în Rețeaua Informațională a Guvernului, iar între anii 2004-2005, a fost consultant principal pe domeniul politică internă în cadrul Aparatului Președintelui Republicii Moldova. În perioada 2005-2008, a fost șef al Direcției programe pentru tineret la Ministerul Educației și Tineretului, precum și viceministru al educației și tineretului. Între anii 2008-2009, a deținut funcția de șef al secretariatului comisiei naționale pentru integrare europeană la Guvern, iar între anii 2009-2011, a fost consultant și șef al cabinetului vicepreședintelui Parlamentului.
Ion Ceban a fost deputat în Parlament (2011-2014 și 2014-2015). După alegerile locale din 2015, a devenit consilier municipal, fiind și președintele fracțiunii Partidului Socialiștilor în Consiliul municipal Chișinău. După alegerile prezidențiale din 2016 și până în anul 2018, a fost consilier prezidențial pe politică internă, secretar și purtător de cuvânt al președintelui Republicii Moldova. În urma alegerilor parlamentare din 24 februarie 2019 devine deputat pe listele PSRM, în iunie devine și vicepreședinte al Parlamentului.
A candidat la alegerile noi pentru funcția de primar general al municipiului Chișinău din mai-iunie 2018. Acesta a acces în turul doi, împreună cu Andrei Năstase. În cel de-al doilea tur, socialistul a acumulat peste 47% din sufragii. După anularea rezultatelor scrutinului, în toamna anului 2019 au fost organizate din nou alegeri locale, care au fost câștigate de Ion Ceban. El s-a duelat în turul II din nou cu Andrei Năstase, acumulând peste 52% din sufragii.
În august 2022, Ion Ceban a anunțat lansarea Partidului Mișcarea Alternativa Națională, al cărui președinte este.
Pentru anul trecut, candidatul declară salarii de la Primăria Chișinău de aproape 228 de mii de lei. În aceeași perioadă soția sa a ridicat salarii în mărime de 37 500 de lei de la TIVI Kids SRL, precum și a primit o donație 81 500 de lei de la tatăl ei. De la zile de nașteri, familia a primit 80 de mii de lei. În declarație mai sunt indicate venituri în mărime de 2 mii de lei din darea în arendă a automobilului, dar și peste 106 mii de lei din dividende de la TIVI Kids SRL.
În declarația candidatului este indicat un teren intravilan obținut în 2012 și al cărei valoare declarată este de aproape 160 de mii de lei. În 2016, familia a obținut printr-un contract de donație un apartament cu o suprafață de peste 230 de metri pătrați. Valoarea declarată al locuinței este de peste 991 de mii de lei. Soția lui Ion Ceban are în posesie un automobil fabricat și obținut în 2017, în valoare de peste 455 de mii de lei.
„Zilnic merg cu trotineta, simt pulsul orașului, văd schimbările care au loc. Sunt mulțumit de noul transport public, care în curând va fi și mai mult. Discut cu oamenii și văd susținerea lor. Pentru mine contează că, împreună cu locuitorii din Chișinău și alături de echipa MAN, am făcut multe. Terminăm construcția principalelor artere și trotuare, reabilităm grădinițele, școlile mai vechi și construim altele noi. modernizăm spitalele municipale și dotăm cu echipamente medicale de ultimă generație. Trebuie să cunoști temeinic codul orașului, să monitorizezi toate procesele, astfel încât totul să meargă bine. mă bucură faptul că locuitorii municipiului au uitat deja de mirosul urât din capitală. Viața confortabilă devine o obișnuință. Înseamnă că echipa MAN acționează corect”, a declarat Ion Ceban.
Conform tragerilor la sorți, Ion Ceban de la Partidul Mișcarea Alternativa Națională urmează să fie cu numărul 16 în buletinul de vot.