logo

Investitorii români sunt tot mai interesați de piața din Republica Moldova


https://www.ipn.md/index.php/ro/investitorii-romani-sunt-tot-mai-interesati-de-piata-din-7966_1097563.html

Republica Moldova devine din ce în ce mai atractivă pentru investitorii români.  O declarație în acest sens a fost făcută de președintele Asociației Investitorilor din România în Republica Moldova, Dan Nuțiu, în cadrul unei conferințe de presă unde a fost prezentat „Barometrul de afaceri din Republica Moldova”, transmite IPN.

„În momentul de față, cel puțin investitorii din România cu care ținem legătura directă sunt din ce în ce mai mult interesați de piața din Republica Moldova. Pot să spun că, de la lansarea asociației, nu am avut atât de multe solicitări de aderare în cadrul asociației din partea noilor companii care vin în Republica Moldova și totodată această tendință este din ce în ce mai accentuată și prin interesul manifestat și transmis inclusiv”,  a declarat președintele Asociației Investitorilor din România în Republica Moldova. 

Dan Nuțiu a salutat prezența în sală a Clementinei Ion, ministru consilier în cadrul Ambasadei României la Chișinău, menționând că este alături de fiecare dată și are o contribuție valoroasă la tot ceea ce face asociația.

Președintele Camerei de Comerț și Industrie Franța-Moldova, Emmanuel Skoulios, a declarat în aceeași conferință de presă că în Republica Moldova climatul investițional devine tot mai atractiv pentru oamenii de afaceri din afara țării și că indicatorii prezentați în ediția a doua a „Barometrului de afaceri din Republica Moldova” sunt îmbucurători și pot fi folosiți drept argument pentru a convinge și mai mulți investitori.

„Evident că rezultatele primului sondaj au fost cele care au fost, astăzi suntem aici pentru a prezenta rezultatele celui de-al doilea sondaj și vedem că este o tendință pozitivă. Cu toate că toți acei mulți indicatori ai barometrului încă nici pe departe nu sunt în verde, în ceea ce ține de resurse umane sau creșterea inflației, creșterea prețurilor. Totuși vedem multe tendințe pozitive. Suntem pe calea cea bună. Acest barometru, acest sondaj demonstrează o reziliență bună a companiilor din Republica Moldova și o dorință de a activa în continuare și a-și întări afacerile aici”, a declarat Emmanuel Skoulios.

Emmanuel Skoulios a adăugat că obiectivul principal al acestor acțiuni este atragerea investitorilor străini în Republica Moldova. „Sunt semnale pozitive pe care le transmitem noilor potențiali investitori. Pe 4 iulie ne vom deplasa la București, unde Camera de Comerț Franța-Moldova cu Camera de Comerț Franța-România organizează în cadrul Forumului economic franco-român un modul dedicat Republicii Moldova și la acest modul va fi prezent și domnul ministru al economiei, Dumitru Alaiba. Scopul acestui eveniment va fi atragerea acelor investitori prezenți pe piața din România, aici în Republica Moldova”, a adăugat Emmanuel Skoulios.

Cea de-a doua ediție a Barometrului de Afaceri din Republica Moldova a fost realizată pentru diagnosticarea climatului de afaceri și potențialul investițional din țară, Asociația Investitorilor din România, Camera de Comerț și Industrie Franța-Moldova, în parteneriat cu Camera de Comerț și Industrie din Tiraspol, au creat un instrument de informare accesibil autorităților, potențialilor investitori și publicului larg. Barometrul a fost realizat cu suportul financiar al Uniunii Europene prin Programul „Măsuri de Promovare a Încrederii”, implementat de PNUD.

Conferința de presă se desfășoară în cadrul proiectului „Dublă integrare prin cooperare și informare”, realizat de Agenția de presă IPN cu finanțarea Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României. Conținutul conferinței de presă nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova.