Întâlnirea Voronin-Smirnov în umbra Uniunii Europene. Comentariu de Nicu Popescu, cercetător la Consiliul European pentru Relaţii Externe, Londra

Nimeni nu contestă faptul că diplomaţia rusă a contribuit la relansarea negocierilor Voronin - Smirnov prin eforturi diplomatice. În realitate, însă, adevăratul impuls pentru aceste negocieri a fost dat de Uniunea Europeana. Anume UE a schimbat realităţile de pe teren forţând Tiraspolul să negocieze. Pentru prima dată din 1992 Moldova nu mai apare ca un cerşetor al reunificării în faţa Transnistriei, ci ca un partener care discută într-o anumită măsură de pe poziţii de forţă şi are ce oferi. Acest lucru se datorează UE care are o strategie de susţinere a reintegrării Moldovei promovată pe trei nivele. Primul este exercitarea presiunilor asupra Transnistriei. Restricţiile de călătorie, dar mai ales lansarea misiunii de asistenţă la frontieră (EUBAM) şi noul regim vamal introdus în martie 2006 sunt rezultatele implicării UE în procesul de reglementare transnistreană. Anume UE a exercitat presiuni asupra Ucrainei pentru a o face să implementeze noul regim vamal, şi anume acţiunile UE la frontieră au forţat indirect companiile transnistrene să se înregistreze la Chişinău. Combinaţia dintre noul regim vamal şi EUBAM creează tensiuni sociale şi politice substanţiale în Transnistria. Elitele au acces mai puţin la beneficiile corupte provenite din trafic şi contrabandă. Populaţia este afectată de inflaţie şi criză economică. Doar Rusia putea compensa prin asistenţă Tiraspolului efectele acţiunilor UE. Relansarea dialogului moldo-rus a contribuit la sistarea sprijinului rus pentru Transnistria. Dar anume UE a creat aceasta situaţie din jurul Transnistriei si a pus bazele reintegrării spaţiului economic unic al Republicii Moldova. Al doilea element de strategie al UE vizează europenizarea Moldovei, pentru a o face mai atractivă pentru locuitorii Transnistriei. Planul de acţiuni, acordul de facilitare a vizelor, asistenţa economică, asistenţa pentru serviciile vamale şi de grăniceri fac parte din această strategie. Însă cea mai importantă este facilitarea comerţului, prin sistemul generalizat de preferinţe plus (GSP+) şi, din martie 2008, prin preferinţele comerciale autonome (ATP), un regim aplicat doar statelor balcanice şi Moldovei. În plus, Moldova a devenit unul dintre cei mai mari recipienţi de asistenţă europeană pe cap de locuitor din lume. Astăzi UE oferă Moldovei un nivel de asistenţă financiară aproape comparabil cu statele balcanice, care au o perspectivă de aderare la UE. Care sunt rezultatele acestor măsuri? În noiembrie 2007, la o întâlnire cu Reprezentantul UE pentru Moldova Kalman Mizsei, la Camera de Comerţ şi Industrie de la Tiraspol, oamenii de afaceri transnistreni au solicitat ca şi ei să beneficieze de facilitarea vizelor. Ca cetăţeni ai Moldovei. Şi mai importantă este creşterea exporturilor transnsitrene în UE. În 2006-2008, exporturile regiunii în UE au crescut cu 59%, mai mult decât creşterea exporturilor în Rusia. Astăzi UE este principala piaţă de desfacere pentru agenţii economici transnistreni. Cu cat mai departe, cu atât economia transnistreană va deveni dependentă atât de UE, cât şi de statutul de companii înregistrate la Chişinău. La fel de importantă este dorinţa universităţilor transnistrene de a primi acreditare la Chişinau, astfel obţinând acces la proiecte de cooperare internaţională şi burse europene pentru studenţi. Acestea sunt doar câteva exemple prin care UE face Moldova atractivă, şi indispensabilă unor segmente importante ale societăţii transnistrene. Al treilea element de strategie ţine de promisiunea unor beneficii economice şi mai mari în cazul reintegrării ţării. Într-o Moldovă reunificată şi locuitorii Transnistriei vor beneficia de asistenţa UE. Mai importante sunt discuţiile de finanţare internaţională a unor proiecte de infrastructură a coridoarelor transeuropene de transport care ar traversa Moldova, inclusiv Transnistria. Nu Rusia şi nu Moldova vor finanţa astfel de proiecte, ci anume UE şi SUA. In acest context e necesara o discuţie raţională privind beneficiile şi costurile reunificării Moldovei. Există un anumit consens în privinţa beneficiilor: crearea unui spaţiu economic unic, controlul frontierei, restabilirea integrităţii teritoriale etc. Dar costurile se discută mult mai puţin. Este important să se discute şi acestea. Bunăoară, care va fi impactul reglementării asupra procesului de integrare europeana a Moldovei? Care va fi impactul reunificării asupra sistemului politic şi a sistemului de partide din Moldova? Este sistemul politic de la Chişinău suficient de matur pentru a absorbi şi transforma Transnistria fără a se transnistriza? Este gata Moldova să îl numească pe Valerii Liţkai viceministru de externe, pe Evgheni Şevciuc speaker sau prim-ministru, şi pe Elena Cernenko ministru al economiei? Ce va ieşi din fuziunea ministerelor de interne de la Chişinău şi Tiraspol? Dar din fuziunea SIS cu MGB? Ce se va întâmpla cu datoria de 1.8 miliarde de dolari a Transnistriei faţă de Rusia? Va fi preluata de Moldova? Cum se va răsplăti Moldova? Prin cedarea caii ferate, a reţelelor şi centralelor electrice Gazpromului? Sau Rusia va ierta o parte din datorie, iar Moldova, UE şi SUA vor compensa o altă parte? Reunificarea reală a Moldovei nu va avea loc prin semnarea unei hârtii numită Constituţie, Acord sau Memorandum. Ciprul a fost reunificat în 1964 în baza unei noi constituţii, însa acel acord a eşuat în 1974 ducând la izbucnirea unui conflict şi mai serios, nerezolvat până acum. Şi reunificarea Moldovei va fi un eşec dacă nu se va înscrie în europenizarea ţării. Inclusiv a instituţiilor de stat de la Chişinău care rămân nereformate şi profund neeuropene. UE poate ajuta Moldova să rezolve unele din dilemele enunţate mai sus, dar totul depinde de dorinţa Moldovei de a se reforma politic şi economic. Până acum prin combinaţia de presiuni asupra Transnistriei, fortificarea Moldovei şi promisiunile de asistenţă pentru Moldova reunificata, UE a creat nişte realităţi care fac posibilă nu doar relansarea negocierilor, ci şi realizarea unei perspective de reunificare a tării. Aceasta nu se poate întâmpla în cinci-şase luni. Însă pentru prima dată din 1992 timpul lucrează în favoarea Moldovei. Numai apropierea şi mai mare a Moldovei de UE face din Moldova un stat mai funcţional şi mai atractiv apropiind perspectiva soluţionării reale, nu declarative, a conflictului.