logo

Inspectorul de integritate va putea da amenzi și dispune concedierea


https://www.ipn.md/index.php/ro/inspectorul-de-integritate-va-putea-da-amenzi-si-dispune-7967_1112369.html

Inspectorul de integritate va avea competența de a dispune încetarea mandatului, a raporturilor de muncă sau de serviciu și de a aplica interdicția de a ocupa anumite funcții, în cazul în care se constată o diferență substanțială între veniturile obținute legal, cheltuielile realizate și averea dobândită. Parlamentul a aprobat în lectură finală proiectul care vine să le acorde inspectorilor de integritate pârghii suplimentare în procesul de efectuare a controlului averii și intereselor personale, transmite IPN.

Inspectorul de integritate va avea competența să inițieze procedura contravențională și să aplice amendă dacă subiectul declarării a inclus date incomplete sau eronate, inclusiv despre venituri inexistente.

În aceeași ședință, Parlamentul a ratificat Tratatul internațional privind schimbul de date în scopul verificării declarațiilor de avere. Implementarea acestuia instituie un mecanism legal care va permite autorităților de integritate să realizeze schimburi de date la nivel internațional în legătură cu propriile verificări administrative. În acest mod, vor putea fi identificați funcționarii care cumpără proprietăți imobiliare în străinătate, dețin afaceri sau conturi bancare la instituțiile financiare străine pe care nu le indică în declarația de avere și interese personale.

📢 IPN este și pe Google News. Abonați-vă!