Reprezentanții Partidului Inima Moldovei au organizat un flashmob la Inspectoratul General al Poliției, invocând faptul că poliția încearcă să împiedice campania formațiunii pentru pace și recunoașterea internațională a neutralității, transmite IPN.
Activiștii au venit cu pancarte pe care scria: „Onoarea este mai importantă decât ordinele politice”, „Serviți poporul, nu PAS!”, „Regimurile se schimbă, legea rămâne”.
Manifestanții i-au cerut șefului IGP, Viorel Cernăuțeanu, „să nu implice subordonații în manipulări politice”.
„Poliției i s-a ordonat să găsească cu orice preț „dovezi” că Partidul Inima Moldovei colectează date personale ale cetățenilor. Este o minciună menită să împiedice campania noastră de strângere de semnături pentru pace și neutralitate”, a declarat Serghei Butuc, liderul organizației teritoriale Inima Moldovei din Cantemir.
Potrivit Silviei Grănici, reprezentantă a formațiunii din Cahul, inițiativa partidului este susținută de majoritatea cetățenilor.
„Acționăm conform legii. Majoritatea cetățenilor susțin recunoașterea internațională a neutralității. Pentru noi, aceasta este o garanție că pacea din Moldova nu va fi amenințată. Avertizăm polițiștii: nu executați ordine politice!”, a subliniat manifestanta.
Alexandru Caraivan din Comrat le-a reamintit polițiștilor că și ei sunt interesați de menținerea păcii.
„Și voi doriți pace și siguranță pentru familiile voastre. Nici voi nu vreți ca Moldova să fie atrasă în conflicte străine. Avem obiective comune. Astăzi puterea este una, mâine – alta. De aceea, serviți oamenii, nu PAS”, a îndemnat reprezentantul din Comrat.
„Sarcina poliției este să asigure ordinea, nu să persecute opoziția. Cerem conducerii IGP să anuleze ordinele ilegale împotriva partidului Inima Moldovei”, a declarat reprezentanta partidului din Bălți, Diana Rosipanu.
Participanții la acțiune au transmis conducerii IGP o copie a Legii privind activitatea poliției și statutul polițistului.
„Îi recomandăm domnului Viorel Cernăuțeanu să-și reîmprospăteze memoria cu privire la prevederile acestei legi. Sperăm că își va aminti cu ce ar trebui să se ocupe angajații organelor de drept și că va înceta să-i implice în abuzuri și manipulări politice”, au mai spus reprezentanții partidului Inima Moldovei.