logo

Informații utile privind desfășurarea scrutinului din 2 noiembrie 2014


https://www.ipn.md/index.php/ro/informatii-utile-privind-desfasurarea-scrutinului-din-2-noiembrie-2014-7542_1065284.html

24 octombrie 2014


Ambasada României la Chișinău informează cetățenii români care se vor afla pe teritoriul Republicii Moldova la data la care au loc alegerile pentru Preşedintele României din anul 2014 că, în vederea exercitării dreptului de vot este absolut necesară deținerea unui document de identitate valabil.

La secţiile de votare de pe teritoriul Republicii Moldova, cetăţenii români cu domiciliul în străinătate care în ziua votării se află în străinătate pot vota cu următoarele acte de identitate valabile:
•           Paşaportul simplu cu menţionarea ţării de domiciliu (CRDS);
•           Paşaportul simplu electronic cu menţionarea ţării de domiciliu (CRDS);
•           Paşaportul simplu temporar cu menţionarea ţării de domiciliu (CRDS).
•           Titlul de călătorie.

La secţiile de votare de pe teritoriul Republicii Moldova, cetăţenii români cu domiciliul în România pot vota cu următoarele acte de identitate valabile:
•           Paşaportul diplomatic;
•           Paşaportul diplomatic electronic;
•           Paşaportul de serviciu;
•           Paşaportul de serviciu electronic;
•           Paşaportul simplu;
•           Paşaportul simplu electronic;
•           Paşaportul simplu temporar;
•           Titlul de călătorie.

Acestea sunt singurele documente valabile în baza cărora se poate exercita dreptul la vot. 

La secţiile de votare deschise pe teritoriul Republicii Moldova NU se poate vota pe baza Cărţii de Identitate/Buletinului de Identitate, Certificatului de Cetăţenie sau Certificatului de Naştere.

Procesul de vot începe duminică 2 noiembrie 2014, la ora 7.00 și se finalizează în aceeași zi la ora 21.00.

Cetăţenii români care se află în ziua alegerilor în străinătate, pot să îşi exercite dreptul de vot la orice secţie de votare organizată în străinătate. Aceștia pot vota numai după ce declară în scris pe propria răspundere că nu au mai votat şi nu vor mai vota la acel tur de scrutin.

Adresele secțiilor de votare organizate pe teritoriul Republicii Moldova pot fi vizualizate aici

„Ghidul alegătorului român din străinătate – Alegeri pentru Preşedintele României din 2014” este disponibil atât la sediul Ambasadei României în Republica Moldova cât și în cadrul secţiunii dedicate alegerilor prezidenţiale: http://www.mae.ro/prezidentiale-2014.
Ambasada României în Republica Moldova a pus la dispoziția celor interesați o linie telefonică, 022.853.004, apelabil de luni până vineri, în intervalul 8:00 – 14:00, unde pot afla informații privind desfășurarea alegerilor pentru desemnarea Președintelui României

Ministerul Afacerilor Externe a realizat o rubrică de „Întrebări frecvente” referitoare la procedura de votare aferentă alegerilor pentru Preşedintele României din anul 2014, pentru cetăţenii români aflaţi în afara ţării în ziua votului. Aceasta poate fi accesată la: http://www.mae.ro/sites/default/files/file/2014/alegeri_prezidentiale/2014.10.24_%C3%8Entreb%C4%83ri_frecvente.pdf.