logo

Informația despre excluderea orelor de limbă găgăuză în grădinițele din UTAG este un fals, MEC


https://www.ipn.md/index.php/ro/informatia-despre-excluderea-orelor-de-limba-gagauza-in-gradinitele-7967_1112712.html

Informațiile apărute în spațiul public despre pretinsa excludere a funcției de profesor de limbă găgăuză din statele de personal și a orelor de limbă găgăuză din programul grădinițelor din UTA Găgăuzia sunt falsuri menite să inducă în eroare opinia publică, precizează Ministerul Educației și Cercetării, citat de IPN.

„Atât în statele de personal aprobate în anul 1999, cât și în cele aprobate recent, nu se conține o unitate de profesor de limbă găgăuză. Totuși, fondatorul instituției are dreptul legal de a aproba astfel de unități, în funcție de necesitățile specifice ale grădiniței și în limita bugetului disponibil. Această prevedere a fost valabilă în trecut și rămâne în vigoare în prezent”, subliniază ministerul de profil. 

MEC precizează că a oferit mai multă autonomie fondatorului, astfel încât din resurse proprii să poată angaja și alte unități de personal conform Clasificatorului de Ocupații din Republica Moldova.

Astfel, orice decizie privind includerea orelor de limbă găgăuză în programul educațional al grădinițelor din UTA Găgăuzia rămâne la latitudinea fondatorului, în conformitate cu reglementările legale existente.

Direcția generală a educației UTA Găgăuzia a scris că Ministerul Educației și Cercetării a reaprobat statele de personal în instituțiile de educație preșcolară, care prevăd introducerea funcției de profesor de limba română, iar funcția de profesor de limba găgăuză lipsește. Potrivit Direcției, această decizie poate duce la concedierea a peste 70 de cadre didactice în grădinițele din Găgăuzia și la încetarea orelor de limbă găgăuză pentru preșcolari. În contectul dat, a fost expediată o scrisoare președintei Maia Sandu și ministrului educației și cercetării, Dan Perciun, cu solicitarea de a revizui ordinul și de a menține predarea limbii materne în grădinițe. În prezent, 5258 de copii din 56 de grădinițe studiază limba găgăuză, fiind implicați 70 de profesori, se precizează pe site-ul Direcției. 

📢 IPN este și pe Google News. Abonați-vă!