logo

Influența Rusiei poate spori după victoria lui Putin dacă Socialiștii câștigă scrutinul parlamentar în 2018, opinie


https://www.ipn.md/index.php/ro/influenta-rusiei-poate-spori-dupa-victoria-lui-putin-daca-socialistii-7978_1040613.html

După reînnoirea mandatului lui Vladimir Putin, principalul interes al Rusiei în Moldova va fi de a testa sustenabilitatea agendei europene, dar și gradul de loialitate al forțelor pro-ruse pentru cauza euroasiatică, scrie politologul Dionis Cenușa într-un articol de analiză pentru Agenția IPN.

Politica Rusiei față de Moldova se poate schimba în următorii 6 ani, doar dacă guvernarea este preluată de forțele pro-ruse, care deseori s-au pronunțat pentru combinarea integrării europene cu un dialog strategic cu Rusia, prognozează Dionis Cenușa.

Politologul consideră că aceasta s-ar putea solda cu retezarea și ajustarea integrării europene, pentru că altfel aderarea plenară la Uniunea Euroasiatică este imposibilă.

Dacă Socialiștii reușesc să se impună la alegerile parlamentare din decembrie 2018, atunci Rusia îi va încuraja să aprofundeze cooperarea cu Comisia Euroasiatică. Statutul de țară observator în organizația euroasiatică, acordat Moldovei, va extinde cadrul cooperării stabilit de Memorandumul de cooperare, semnat de Igor Dodon în 2017, adaugă politologul.

Potrivit lui, o ruptură imediată și radicală de la vectorul european este riscantă în Moldova, deoarece există precedentul protestelor pro-europene din Ucraina, cunoscute sub denumirea de “Euromaidan”, declanșate în 2013. Totuși, Dionis Cenușa crede că ponderea forțelor pro-ruse în viitoarele ecuații de putere va dicta cât de drastică și rapidă poate fi revizuirea politicii externe moldovenești.

Obiectivul minim al Rusiei ar fi revizuirea cât mai profundă a Acordului de Asociere UE-Moldova, iar obiectivul maxim – reorientarea țării spre Est. Modelul armean poate servi ca sursă de inspirație. Acesta a fost calificat de partea rusă drept „experiență foarte pozitivă” (Munich Conference, 17 Februarie 2018), ce ar putea soluționa problemele în regiunea unde Rusia nu acceptă ca influența UE să fie mai puternică. În acest caz, forțele pro-ruse din Moldova vor avea nevoie de un referendum geopolitic, cu rezultat favorabil pentru vectorul euroasiatic, fără de care riscul unor proteste în masă ale susținătorilor integrării europene este garantat, scrie politologul.

Moldova va fi capabilă să diminueze impactul factorului rusesc doar prin îndeplinirea integrală a agendei de reforme, integrare economică și interconectare energetică cu UE, opinează Dionis Cenușa.

Cu toate acestea, tărăgănarea soluționării conflictului transnistrean și dependența în sectorul energetic vor ține Moldova în șah în următorii ani, indiferent de culoarea geopolitică a guvernării, concluzionează politologul.