«Independenţa văzută în oglindă» - interviu al Agenţiei de presă Info-Prim Neo neaccepatat de Preşedintele Republicii Moldova Vladimir Voronin. Partea I
https://www.ipn.md/index.php/ro/independenta-vazuta-in-oglinda-interviu-al-agentiei-de-presa-info-prim-neo-neacc-7965_971217.html
- La părerea mea, încercarea de a evalua starea de lucruri din ţară cu o ocazie cum este aniversarea Independenţei seamănă mult cu examinarea propriului chip în oglindă. Vezi acolo în special ceea ce ai simţit şi ce ai făcut până acum, inclusiv pentru ţară dar nu numai. Mai întâi despre simţiri: ce este pentru Preşedintele Vladimir Voronin ţara independentă Republica Moldova?
[Răspuns:]
- Se afirmă că dragostea Dvs. pentru statul Republica Moldova este una activă, combativă, după principiul «cine nu este cu noi, este împotriva noastră». Ar fi o abordare utilă, eficientă pentru obiectul dragostei Dvs?
[Răspuns:]
- Şi acuma despre fapte. 8 din 17 ani de Independenţă sunteţi Preşedinte al Republicii Moldova - jumătate din termen. Se spune că nimic în ţara asta nu se mişcă fără ştirea Dvs. şi lucrul acesta nu s-a spus despre nici unul din cei doi predecesori ai Dvs. Nu vă întreb acum dacă este adevărat ceea ce se spune sau nu – contează că aşa crede lumea, Vă asigur. Acum contează responsabilităţile pe care vi le asumaţi sau urmează să le asumaţi în legătură cu această imagine pe care o aveţi şi pe care aţi promovat-o, poate fără să vreţi. În context: care sunt reuşitele cele mai mari pe plan intern ale R. Moldova independente şi care dintre ele pot fi asociate cu perioada în care V-aţi exercitat mandatul de Şef al statului?
[Răspuns:]
- Care sunt rateurile cele mai mari pe plan intern ale R. Moldova independente şi pentru care dintre ele Vă asumaţi responsabilităţi în calitate de Şef al statului?
[Răspuns:]
- Care sunt perspectivele reale de dezvoltare pe termen scurt şi mediu ale R. Moldova ca ţară cu trai confortabil pentru cetăţenii săi şi de ce tip de guvernare are nevoie pentru aceasta?
[Răspuns:]
- Strict economic. Supraputerea de astăzi Statele Unite ale Americii de astăzi şi-a obţinut independenţa în anul 1776. Tot în urma unui război. Bucurii. Fericiri. Speranţe de sute de milioane de oameni foarte activi social, politic şi economic. Dar, întro „marţe neagră” din anul 1929 se întâmplă Marea depresiune economică în SUA. Sute de mii, dacă nu milioane sunt rupţi de la rădăcinile lor şi mutaţi de nevoile timpului din loc în loc în căutare de lucru. Mii de oameni morţi de foame, fără să găsească acel loc de lucru care să-i hrănească. Cred că merită să recitim din când în când romanul „Fructele mâniei” lui John Steinbeck ca să înţelegem ce se întămplă acum în Republica Moldova. Autorul, laureat al Premiului Nobel, descrie uimitor de convingător, cum se adună mânia americanilor împotriva orânduirilor de atunci. Fiecare al patrulea sau al treilea moldovean s-a rupt din casa lui în căutarea unui trai mai bun, a lăsat copii, părinţi, bunici şi a plecat peste hotare. Există analogii între aceste două stări sociale, există mânii la noi, le simţiţi, ce puteţi face?.
[Răspuns:]
- Tot despre economie. Într-un interviu mai vechi cu directorul de ţară al Băncii Mondiale pentru Moldova am pus o întrebare la care nu am avut un răspuns. Poate încercaţi Dumneavoastră? Iată întrebarea: « - Dacă s-ar permite reprezentanţilor unor instituţii ca Banca Mondială să răspundă la întrebări bazate pe zvonuri, cum aţi comenta, de exemplu, vehiculările, potrivit cărora mai toată economia R. Moldova se află sub controlul unor cercuri foarte apropiate politic şi familial de conducerea de vârf a ţării?» Şi iată răspunsul: « - Banca nu este genul de instituţie care funcţionează în bază de zvonuri. De aceea, mă voi abţine să dau răspuns acestei întrebări.»
Pentru Preşedintele Republicii Moldova zvonurile sunt obiect de discuţie?
[Răspuns:]
- Organismele internaţionale continuă să remarce mari probleme în funcţionarea institutelor democratice în Moldova, în condiţiile când cadrul legislativ al ţării este apreciat în ansamblu destul de bine. Din aceste motive Republica Moldova deţine recordul privind termenul de monitorizare din partea Consiliului Europei: 13 ani din 13 de când este membru al CoE şi 13 din 17 ani de independenţă. Dacă înţeleg bine principiul separării puterilor într-un stat democratic, cu puteri separate, Parlamentul răspunde de crearea legilor, Preşedintele, Guvernul şi Justiţia – de implementarea şi executarea lor. Unde este explicaţia acestor discrepanţe şi care este perspectiva depăşirii lor?
[Răspuns:]
- Recent, Uniunea Europeană, prin misiunile sale acreditate la Chişinău, a cerut la modul direct să fie revăzute prevederile legislaţiei electorale moldoveneşti la capitolele pragului şi blocurilor electorale, astfel ca în alegerile parlamentare din 2009 toţi actorii electorali să beneficieze de condiţii egale. Care este poziţia Preşedintelui Vladimir Voronin în acest sens?
[Răspuns:]
- Conform aprecierilor organismelor internaţionale, libertatea presei şi de exprimare se află în degradare în ultimii ani. Din declaraţiile Dvs. anterioare putem conchide că nu sunteţi de acord cu aceste aprecieri. Dacă poziţia Dvs. nu s-a schimba, să Vă întreb atunci altceva, dar tot la tema presei. Vă temeţi de presă şi jurnalişti mai bătăioşi? Vă întreb în contextul apariţiei Dvs. lunare la un anumit post de televiziune şi cu un anumit interlocutor. Credeţi că nu V-aţi descurca mai bine cu o serie de întrebări iuţi, tari, venite concomitent din diferite direcţii, decât cu cele cuminţi şi servite cu grijă să nu fiţi deranjat?
[Răspuns:]
- La sfârşitul interviului realizat cu unul dintre conducătorii ţării de până la venirea partidului Dvs. la guvernare, acesta a apreciat întebările la care a fost solicitat de subsemnatul să răspundă, drept «de opoziţie». Credeţi şi Dvs. că presa are dreptul să pună întrebări «cuminţi» reprezentanţilor guvernării, oricare ar fi ea, că presa nu are obligaţia, din oficiu, să ţină trează guvernarea, oricare ar fi ea?
[Răspuns:]
- De ce a trebuit schimbată denumirea Ziua Independenţei în Ziua Republicii?
[Răspuns:]
- Cum credeţi că va fi apreciată de oamenii ţării perioada de independenţă «Vladimir Voronin», peste 10 ani după încheierea acesteia, de exemplu?
[Notă Info-Prim Neo:] La 31 iulie, Agenţia a solicitat Domnului preşedinte Vladimir Voronin un interviu. Serviciul de presă al Domniei sale ne-a solicitat, la rândul său, să facem un demers în scris. La 4 august, Serviciului de presă a fost expediat următorul mesaj: «Prin prezentul, Agenţia de presă „Info-Prim Neo” Vă solicită sprijinul în obţinerea unui interviu cu Preşedintele Republicii Moldova, Dl. Vladimir Voronin cu ocazia aniversării a 17-a a Independenţei ţării. Vă rog să găsiţi ataşat întrebările pentru partea I a interviului. În cazul în care solicitarea noastră va fi acceptată, am avea interesul să formulăm suplimentar câte 4-5 întrebări privind relaţiile externe ale RM şi conflictul transnistrean la etapa actuală, care ar constitui părţile II şi III ale interviului.»
La 19 august, Serviciul de presă ne-a informat că «interviul nu a fost acceptat».