logo

Închisoare pentru jefuirea și agresarea bătrânilor


https://www.ipn.md/index.php/ro/inchisoare-pentru-jefuirea-si-agresarea-batranilor-7967_1068647.html

Patru indivizi au fost condamnați la închisoare după ce au fost găsiți vinovați că au jefuit și agresat mai mulți bătrâni din nordul țării. În unul dintre cazuri, un bătrân de 91 de ani a fost bătut până la moarte, transmite IPN.

Procuratura Generală menționează într-un comunicat de presă că indivizii, cu vârstele cuprinse între 26 și 32 de ani, își alegeau victimele printre persoane trecute 80 de ani. Aceștia acționau cu deosebită cruzime. În cazul unui bătrân de 91 de ani, care nu a vrut să le dea banii, făptașii l-au bătut cu pumnii și picioarele până la moarte. Ulterior, i-au incendiat casa.

Agresorii foloseau măști și mănuși, debranșau casele victimelor de la curentul electric și telefonie. Uneori amenințau și agresau bătrânii și pentru 2 mii de lei.

Inculpații au pledat nevinovat pe durata anchetei și în instanța de judecată. Sentințele dictate de instanță variază între 21 de închisoare până la detenție pe viață.

Solicitat de IPN, Emil Gaitur, comunicator al PG, a declarat că condamnații sunt vizați în șapte cazuri în care au avut de suferit nouă victime. Din cei patru făptași, doi au fost condamnați la detenție pe viață. Unul dintre inculpați și-a recunoscut vina și a fost pedepsit penal în baza procedurii simplificate. Până la condamnare, persoanele s-au aflat în arest.