În aprilie-iulie 2013, se desfăşoară o nouă perioadă de încorporare a tinerilor în armată. Din cei care se vor prezenta la comisiile medicale vor fi selectaţi 1500 de recruţi, transmite IPN.
Potrivit ofiţerului de presă al Ministerului Apărării, Ala Diaconu, comparativ cu anii trecuţi, s-a mărit numărul de recruţi cu studii colegiale şi cu studii incomplete.
În perioada octombrie 2012- ianuarie 2013, au fost înrolaţi 1800 de tineri. Cel mai mare număr de recruţi sunt din raioanele Căuşeni, Orhei, Ungheni şi Soroca. 3,2% dintre tinerii înrolaţi în perioada respectivă au studii colegiale şi tot atâţia au dat BAC-ul. Ceilalţi fie au studii medii, medii speciale sau medii incomplete.
Potrivit legislaţiei naţionale, încorporarea tinerilor în serviciul militar în termen se desfăşoară de 4 ori pe an, iar durata stagiului militar în Forţele Armate este de 12 luni.