logo

Încă un deputat şi-a dat demisia din funcţia de membru al subcomisiei care exercită controlul parlamentar asupra activităţii SIS


https://www.ipn.md/index.php/ro/inca-un-deputat-si-a-dat-demisia-din-functia-de-7965_968452.html

Deputatul din partea Alianţei „Moldova Noastră”, Alexandru Lipcan, şi-a dat demisia din funcţia de membru al subcomisiei pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii Serviciului de Informaţii şi Securitate (SIS). Lipcan este al doilea membru, în ultima săptămână, care a anunţat această decizie. Deputatul a declarat joi, 14 februarie, în plenul Parlamentului, că activitatea subcomisiei este doar un paravan, prin care se mimează democratizarea în acest domeniu. Crearea sub-comisiei a avut drept scop inducerea în eroare a structurilor europene care cer reformarea sectorului securităţii. „În realitate, SIS rămâne sub influenţa directă a conducerii politice de vârf. Iar indicaţiile date de Vladimir Voronin la şedinţa Colegiului SIS arată că, cel puţin până la următoarele alegeri parlamentare, această instituţie va fi folosită ca instrument electoral al comuniştilor, inclusiv drept bâtă împotriva oponenţilor politici”, a declarat Alexandru Lipcan. Acum o săptămână şi deputatul Vlad Filat şi-a anunţat demisia din funcţia de membru al subcomisiei în cauză, în semn de protest faţă de abuzuri şi uzurparea puterii. El declara atunci că „şeful statului Vladimir Voronin, a subordonat total Serviciul de Informaţii şi Securitate, l-a transformat în unealtă docilă a partidului de guvernământ şi a sa personală”. Subcomisia pentru executarea controlului parlamentar asupra activităţii SIS a fost creată în anul 2005. Din componenţa sa fac parte cinci membri.