Încă o formaţiune politică şi-a anunţat propriul candidat la funcţia de primar al capitalei
https://www.ipn.md/index.php/ro/inca-o-formatiune-politica-si-a-anuntat-propriul-candidat-la-7965_964548.html
Partidul Legii şi Dreptăţii (PLD), condus de Nicolae Alexei, a înaintat-o la funcţia de primar al municipiului Chişinău pe Valentina Ţapiş, şefa Agenţiei Ecologice Chişinău.
Potrivit Biroului de presă al PLD, Valentina Ţapiş este licenţiată în drept, chimie şi administraţie publică. Posedă limbile engleză, japoneză şi rusă.
Până în prezent, 15 formaţiuni politice au depus listele pentru funcţia de consilier, dintre care 11 au fost înregistrate. De asemenea, au depus actele 3 consilieri independenţi şi 14 candidaţi la funcţia de primar, dintre care 11 au fost înregistraţi.