logo

Încă 5 state au rămas să ratifice Acordul de Asociere a Republicii Moldova cu UE


https://www.ipn.md/index.php/ro/inca-5-state-au-ramas-sa-ratifice-acordul-de-asociere-7965_1020123.html

Încă 5 ţări din cele 28 de state membre ale Uniunii Europene au mai rămas să ratifice Acordul de Asociere a Republicii Moldova cu UE. Este vorba de: Austria, Cipru, Grecia, Italia, Spania. În ultimele zile, acordul a fost ratificat de Finlanda, Belgia şi Slovenia, transmite IPN.

Potrivit serviciului de presă al Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene, până acum acordul a fost ratificat de 23 de state: România, Letonia, Estonia, Malta, Lituania, Bulgaria, Slovacia, Ungaria, Suedia, Polonia, Croaţia, Danemarca, Irlanda, Germania, Olanda, Cehia, Marea Britanie, Franţa şi Portugalia, Luxemburg, Slovenia, Finlanda şi Belgia.

Parlamentul Republicii Moldova a ratificat documentul la 2 iulie 2014, cu 59 de voturi „pentru”.