logo

În soluţionarea conflictului transnistrean se vor implica şi alte state, experţi


https://www.ipn.md/index.php/ro/in-solutionarea-conflictului-transnistrean-se-vor-implica-si-alte-state-experti-7978_1006721.html

 Într-un anumit moment, Chişinăul nu va singur în discuţiile cu Moscova pentru soluţionarea conflictului transnistrean. Alături vor fi Berlinul, Parisul, Londra şi Washington, care nu-şi doresc această enclavă, unde au loc tot felul de evaziuni şi trafic de arme. De această părere au fost mai mulţi experţi invitaţi în platoul emisiunii „Fabrika” la postul de televiziune Publika TV. Comentariile au fost făcute în contextul unei declaraţii a liderului PCRM, Vladimir Voronin, care a spus că soluţionarea conflictului transnistrean este posibilă doar prin federalizarea republicii, notează IPN.

Analistul român Bogdan Chirieac a remarcat că oamenii din România sunt puţin preocupaţi de unificarea Republicii Moldova sau de integrarea ei în Uniunea Europeană. Mai degrabă este o preocupare a elitelor. Chiar şi aşa, Occidentul nu-şi doreşte o nouă enclavă rusească în sud. Totul este subiect de negocieri. „În următorii ani, Moldova va fi parte a UE, nu este în altă direcţie. Cu fiecare lună, an care trece, Moldova este tot mai mult în UE. Tot mai mulţi moldoveni au paşapoarte şi circulă în UE. Nu văd alt parcurs şi, după cum se comportă Rusia, nici ea nu vede alt parcurs”, a subliniat analistul.

Bogdan Chirieac crede că separatiştii transnistreni nu sunt de capul lor. Agresiunea împotriva Republicii Moldova nu se poate face decât cu un ordin venit de la Moscova. „Nu cred că UE sau Washington vrea să vadă aşa ceva. Între timp şi Rusia, chiar dacă luptă pentru locul de supraputere, s-a europenizat. Vladimir Putin este bine primit în mai mult oraşe europene şi nu văd pericolul dezgheţării conflictului transnistrean”, a mai spus Bogdan Chirieac.

Politologul Nicolae Ţveatcov a specificat că ideea federalizării Republicii Moldova a fost propusă încă în2006, de către belgieni, dar şi de fostul lider al regiunii transnistrene, Igor Smirnov. „Ideea nu a apărut ieri. Republică în republică este un lucru, iar federalizarea alt lucru. Tema este interpretată greşit. Un exemplu de republică în republică este Crimeea din Ucraina. Acum se discută foarte activ care va fi viitorul Transnistriei în parcursul european al Moldovei. Indiferent cum va fi numită regiunea, contează cel mai mult împuternicirile, acestea sunt subiectele negocierii”, a mai specificat politologul.

Avocatul Teodor Cârnaţ a spus că pentru acordarea statutului de republică pentru regiunea transnistreană este necesară modificarea Constituţiei. „Interesul faţă de această regiune scade. Au acceptat tacit să fie sclavi ai acestui regim, pentru că beneficiază de indemnizaţii la căldură, gaz. Din punct de vedere al percepţiei, vedem că cei din stânga Nistrului care încalcă legea sunt favorizaţi”, a mai spus avocatul.

Analistul politic Viorel Cibotaru a menţionat că ne paşte un pericol mai mare, cum ar fi acordarea cetăţeniei Federaţiei Ruse locuitorilor din raioanele de est, dar şi încercarea de a deschide consulat.

Analistul politic Anatol Ţăranu este de părere că Rusia priveşte cu ochi răi integrarea europeană a Moldovei şi foloseşte toate pârghiile să o împiedice, iar regiunea transnistreană este o pârghie ideală. În viziunea analistului, actualmente nu există suficiente resurse pentru rezolvarea conflictului transnistrean şi trebuie să rămână cât mai mult timp îngheţat.