logo

În sectorul Botanica din capitală funcţionează unica în Moldova expoziţie tematică şi de instruire antiincendiară şi de supravieţuire în situaţii excepţionale


https://www.ipn.md/index.php/ro/in-sectorul-botanica-din-capitala-functioneaza-unica-in-moldova-expozitie-temati-7967_957962.html

De Ziua Internaţională a Salvatorului, marcată pe 1 martie, unica în Moldova expoziţie tematică şi de instruire antiincendiară şi de supravieţuire în situaţii excepţionale va prezenta tuturor doritorilor, exemple ale eroismului pompierilor-salvatorilor moldoveni, precum şi modele ale comportamentului în situaţii de criză. Şeful expoziţiei, Nicolae Rodiola spune că aceasta funcţionează deja de 20 de ani, oferind vizitatorilor minivernisaje tematice, cum ar fi „Copiii şi focul”, din istoria Serviciului pompieri, utilaj şi echipament al pompierilor şi salvatorilor, fotografii cutremurătoare ale victimelor incendiilor, machete şi diorame unice cu cele mai mari incendii, înregistrate în Moldova de la înfiinţarea serviciului pompieri – anul 1834. „În anii în care sărăcia a înghiţit mai multe expoziţii permanente, expoziţia Departamentului Situaţii Excepţionale, stabilită în incinta Detaşamentului Pompieri şi Salvatori al sectorului Botanica, continua să acumuleze exponate şi să realizeze diorame, care sunt o adevărată operă de artă”, a menţionat Nicolae Rodiola. Potrivit sursei citate, Expoziţia este o bază de instruire nu numai a personalului, dar şi a colectivelor de muncă, a studenţilor, elevilor şi chiar copiilor din grădiniţe. La rândul său, şeful Detaşamentului Pompieri şi Salvatori al sectorului Botanica, Anatol Viniciuc, afirmă că materialul ilustrativ de pe standuri şi din vitrine este susţinut de filmele turnate de organizatorii expoziţiei, care oferă informaţii cutremurătoare, dar extrem de utile în comportamentul cu focul. Referindu-se la activitatea Detaşamentului Pompieri şi Salvatori al sectorului Botanica, Anatol Viniciuc, spune că cea mai mare realizare a anului trecut a fost salvarea oamenilor în inundaţiile din august. Autospecialele acestui Detaşament au fost singurele care au reuşit să străbată, prin partea de sus, către strada Iazului, să salveze oamenii şi să evacueze apa. Mai mult, în cele 172 de incendii produse în sector, pompierii au salvat 28 de persoane şi bunuri materiale în valoare de 13 mil.578 de mii de lei. În prima zi a primăverii pompierii şi salvatorii din întreaga lume sărbătoresc ziua lor profesională.