logo

În sectoarele capitalei se deschid iarmaroacele școlare


https://www.ipn.md/index.php/ro/in-sectoarele-capitalei-se-deschid-iarmaroacele-scolare-7967_1106523.html

În sectoarele capitalei sunt amenajate iarmaroace școlare, unde vor putea fi găsite rechizite școlare, vestimentație, ghiozdane și alte mărfuri necesare elevilor, transmite IPN.

În sectorul Botanica, iarmarocul școlar va fi deschis din data de 15 și până pe 31 august, pe bulevardul Dacia, 26.

În sectorul Centru, iarmaroacele vor activa până pe 10 septembrie – pe strada Ismail, colț cu bulevardul Cantemir, și pe strada Mitropolit Varlaam, în perimetrul străzilor Tighina-Armenească.

În sectorul Buiucani, un iarmaroc școlar va fi deschis în perioada 19-31 august, pe strada Ion Creangă, 74, iar altul în perioada 22-25 august, pe Calea Ieşilor, 8 (târg organizat de SA „Zorile”).

În sectorul Ciocana, iarmarocul școlar va fi deschis din 19 august până pe 8 septembrie. Târgul va fi amenajat pe Aleea din bulevardul Mircea cel Bătrân, în perimetrul străzilor Ginta Latină și P. Zadnipru.

Iarmarocul din sectorul Râșcani va fi amplasat pe strada Bogdan Voievod, 1/1, zona CC PanCom, fiind disponibil vizitatorilor în perioada 20-31 august.