Un punct de colectare a echipamentelor vechi a fost deschis sâmbătă, 2 noiembrie, în scuarul Teatrului Naţional de Operă şi Balet „Maria Bieşu” din capitală. Până în seară, la ora 17.00, persoanele care au acasă deşeuri electronice sunt îndemnate să le aducă la punctul de acumulare. Acţiunea social-ecologică este organizată de către asociaţia pentru reciclarea echipamentelor electrice şi electronice vechi MoldRec, transmite IPN.
Directorul de proiecte MoldRec, Victor Cazac, a spus că este o acţiune pilot, desfăşurată pentru prima dată în municipiul Chişinău. În timpul apropiat va fi iniţiat un alt proiect care va permite colectarea deşeurilor la nivel republican.
Acţiunea are ca scop colectarea deşeurilor electronice de la persoanele fizice, dar şi sensibilizarea acestora despre pericolul păstrării acestora la domiciliu. Deşeurile colectate vor fi păstrate temporar într-un depozit, ulterior vor fi exportate în România pentru reciclare.