În R. Moldova se va constitui o formaţiune politică care va îmbrăţişa doctrina liberală şi cea social-democrată
https://www.ipn.md/index.php/ro/in-r-moldova-se-va-constitui-o-formatiune-politica-care-va-imbratisa-doctrina-li-7965_966758.html
Pe scena politică a R. Moldova îşi va face apariţia o nouă formaţiune politică – Partidul Liberal Democrat (PLDM), care se declară în opoziţia actualei guvernări şi a acoliţilor acesteia, principalul scop al căreia fiind renaşterea R. Moldova prin crearea unei societăţi moderne, prospere, libere şi solidare, s-a declarat luni, 8 octombrie în cadrul conferinţei de lansare a noului partid.
PLDM se va poziţiona pe centru-dreapta eşichierului politic la intersecţia dintre liberalism şi social-democraţie.
Vladimir Filat, preşedintele grupului de iniţiativă a explicat necesitatea apariţiei unei noi formaţiuni politice prin absenteismul masiv al cetăţenilor la actul electoral şi numărul mare al indecişilor, fapt care demonstrează că existe pături sociale largi care nu se regăsesc în partidele politice existente. Apariţia unui partid nou este cerut de perioada de instabilitate politică pe care o traversează R. Moldova, determinată de faptul că Partidul Comuniştilor s-a dovedit a fi incapabil să-şi respecte promisiunea electorală şi să ofere soluţii pentru ieşirea din criza în care se află R. Moldova, iar partidele de opoziţie sunt paralizate de lipsa de idei şi oferte de alternativă, a mai declarat el.
PLDM va propune modernizarea ţării din punct de vedere politic, social şi economic; punerea statului în serviciul cetăţeanului şi nu invers, cum se întâmplă acum; ocrotirea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor şi a liberei dezvoltări a personalităţii umane. În obiectivele formulate de grupul de iniţiativă se mai menţionează decriminalizarea economiei, stârpirea corupţiei, decomunizarea şi desovietizarea societăţii, restabilirea normelor constituţionale în raport cu republica parlamentară, desfăşurarea unui referendum privind problema transnistreană, asigurarea separaţiei puterii în stat, introducerea votului uninominal, etc.
Printre membrii grupului de iniţiativă, prezenţi la conferinţa de luni, se numără juristul Alexandru Tănase, ONG-iştii Mihai Godea şi Iulian Fruntaşu, jurnalista Angela Braşoveanu, preşedintele raionului Cantemir Andrei Malaşevschi, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism Nicolae Platon, etc. Grupul de iniţiativă susţine că Congresul de constituire al noii formaţiuni va avea loc în luna decembrie.
În prezent, la Ministerul Justiţiei sunt înregistrate aproape 30 de formaţiuni social politice. În Parlament, de regulă acced candidaţii de pe 4-5 liste electorale.