Liderul fracțiunii parlamentare a Partidului Socialiștilor, Corneliu Furculiță, a anunțat, în plenul Parlamentului, crearea unei noi majorități, fără a preciza cine face parte din aceasta. Totodată, acesta a lansat către președintele Maia Sandu invitația să participe la consultări cu majoritatea parlamentară, transmite IPN.
În debutul ședinței, Corneliu Furculiță a făcut referire la hotărârea Curții Constituționale din 23 februarie, în care se spune că fracțiunile parlamentare și președintele țării trebuie să recurgă la noi consultări. Scopul consultărilor este de a identifica sprijinul politic al deputaților pentru o anumită persoană, capabilă să formeze un guvern care să se bucure de încrederea Parlamentului, a precizat parlamentarul.
„Președintele și deputații trebuie să manifeste un comportament constituțional loial și să dea dovadă de respect reciproc în vederea asigurării unei cooperare esențiale în procesul de învestire a unui guvern”, a menționat liderul fracțiunii PSRM.
Președintele țării este invitată la consultări cu majoritatea parlamentară, la ora 12.00, care ar urma să aibă loc fie la Președinție, fie la Parlament, la discreția șefei statului.
După negocierile cu fracțiunile parlamentare, președintele Maia Sandu a anunțat, marți, că a luat act de decizia Marianei Durleșteanu de a-și retrage candidatura de la funcția de prim-ministru. Având în vedere că nu există acum un candidat care să fie susținut de o majoritate formalizată, a decis să-l înainteze pe Igor Grosu la funcția de premier. Miercuri, Partidul Socialiștilor a contestat la Curtea Constituțională decretul prezidențial de desemnare și a precizat că va prezenta joi o altă candidatură la funcția de premier.