logo

În opt localităţi ale ţării au fost deschise puncte de contact în afaceri


https://www.ipn.md/index.php/ro/in-opt-localitati-ale-tarii-au-fost-deschise-puncte-de-contact-in-afaceri-7966_967148.html

Puncte de contact în afaceri, destinate antreprenorilor începători şi publicului larg, au fost deschise în opt localităţi ale republicii. Este vorba de un serviciu în cadrul secţiilor economie ale Consiliilor Raionale, asigurat cu asistenţa financiară şi tehnică a proiectului UE Tacis „Suport Întreprinderilor Mici şi Mijlocii în zona rurală”. Potrivit Ministerului Economiei şi Comerţului, specialiştii centrelor în cauză vor acorda asistenţă informaţională cetăţenilor care au idei de afaceri şi antreprenorilor începători din businessul mic şi mijlociu. Obiectivul principal constă în oferirea informaţiei despre cadrul legal ce ţine de sectorul întreprinderilor mici şi mijlocii (IMM), în direcţionarea publicului către alte instituţii publice relevante pentru activitatea IMM, în acordarea informaţiei privind prestatorii de servicii în probleme de business, privind programe finanţate de donatori, etc. Pentru stimularea cetăţenilor în lansarea afacerilor noi, proiectul a elaborat unele instrumente practice, între care şi Ghidul „Doresc să-mi lansez afacere propria”. Publicaţia oferă informaţii juridice, informaţii despre impozite şi taxe, administrarea personalului, elaborarea planurilor de afaceri etc. În plus, au fost editate şi „Cele mai bune practici de lansare şi dezvoltare a afacerilor în zona rurală”, care includ exemple ale unor afaceri de succes din diverse zone rurale ale Moldovei. Publicaţiile date vor putea fi găsite la punctele de contact în afaceri deschise în oraşele Edineţ, Glodeni, Sângerei, Rezina, Ungheni, Căuşeni, Leova şi Comrat. Proiectul UE Tacis „Suport Întreprinderilor Mici şi Mijlocii în zona rurală” este implementat de International Development Ireland (IDI) în parteneriat cu CEEN Consulting.