În Moldova se atestă o evoluţie pozitivă a indicatorilor macroeconomici, susţin autorităţile
https://www.ipn.md/index.php/ro/in-moldova-se-atesta-o-evolutie-pozitiva-a-indicatorilor-macroeconomici-sustin-a-7966_974432.html
Preşedintele R. Moldova, Vladimir Voronin, a convocat luni, 9 martie, o şedinţă cu privire la situaţia financiar-economică şi acţiunile întreprinse de autorităţi în vederea menţinerii stabilităţii financiare. În cursul şedinţei a fost remarcat faptul că, „în pofida unui mediu economic dificil în regiune, la începutul anului curent în R. Moldova se atestă o evoluţie pozitivă a indicatorilor macroeconomici”, informează Serviciul de presă al preşedintelui, citat de Info-Prim Neo.
„Stabilitatea economico-financiară şi monetară menţinută, graţie unei politici chibzuite complexe promovate de autorităţi, permite executarea necondiţionată a obligaţiunilor statului faţă de întreg spectrul de achitări sociale, incluzînd salariile, pensiile, indemnizaţiile, bursele”, se arată în comunicatul de presă difuzat de Preşedinţie.
Anterior, mai mulţi experţi economici au atenţionat asupra faptului că economia naţională este deja afectată de criza economico-financiară globală. Câteva partide politice au criticat inacţiunile Guvernului şi au propus planuri de măsuri pentru diminuarea impactului crizei. Guvernul nu a reacţionat deocamdată la aceste propuneri.