În incinta Primăriei municipiului Chişinău au început să funcţioneze ghişeele de consultanţă
https://www.ipn.md/index.php/ro/in-incinta-primariei-municipiului-chisinau-au-inceput-sa-functioneze-ghiseele-7967_960335.html
La Primăria municipiului Chişinău a început să funcţioneze joi, 13 iulie, Centrul de informaţie şi documentare a cetăţenilor. Scopul acestora este ca toţi cetăţenii care au întrebări la administraţia publică locală să găsească răspunsuri prin intermediul responsabililor din cadrul acestor ghişee, astfel urmând să fie exclus contactul cetăţeanului cu funcţionarul public.
În cadrul Centrului funcţionează 5 ghişee de consultanţă: Relaţii funciare, Arhitectură şi urbanism, Autorizări construcţii (recepţie finală), Relaţii patrimoniale (privatizarea fondului locativ, locaţiunea încăperilor) şi Comerţ şi prestări servicii.
Primarul interimar Vasile Ursu a declarat presei că decizia de a inaugura astfel de ghişee a fost luată în urma acuzaţiilor de corupţie aduse administraţiei publice locale atât de Guvern, cât şi de populaţie, prin intermediul numeroaselor petiţii. În cadrul Centrului va funcţiona ulterior şi secţia de scrisori, audienţă a cetăţenilor de către funcţionarii publici de rangul primarului şi veceprimarilor şi relaţii cu publicul.
Preşedintele Vladimir Voronin care a vizitat Centrul nominalizat, în ziua lansării, s-a arătat mulţumit de acţiunile autorităţilor locale şi a spus că o asemenea iniţiativă trebuie preluată şi de centrele raionale.
Ghişeele de consultanţă vor funcţiona între orele 8.00 şi 19.00, inclusiv sâmbăta, pentru a facilita la maximum accesul populaţiei. În imediata apropiere de ghişee se va afla arhiva Primăriei, pentru eliberarea actelor necesare în timp util.
Centrul de informare şi documentare a cetăţenilor se fală în incinta Primăriei, cu intrare din strada Veronica Micle, unde anterior era intrarea în Banca Municipală.