logo

În imaginile de la sediul PDM nu au fost stabilite elemente de infracțiune


https://www.ipn.md/index.php/ro/in-imaginile-de-la-sediul-pdm-nu-au-fost-7965_1074401.html

În imaginile de la sediul Partidului Democrat nu au fost stabilite elemente de infracțiune, a constatat Procuratura Anticorupție, examinând denunțul depus de liderul Platformei DA, Andrei Năstase, și adresarea deputatului Iurie Reniță. Cei doi politicieni au solicitat investigarea circumstanțelor rezultate din înregistrările video în care Igor Dodon ar fi primit de la fostul lider PDM o pungă, în care se prezuma că ar fi fost bani, transmite IPN.

„În baza celor două denunțuri, procurorii au inițiat un proces penal, în cadrul căruia, după cum am anunțat anterior, au fost examinate inclusiv secvențele prezentate pe 5 iunie 2020 de deputații Iurie Reniță și Lilian Carp cu privire la acțiunile pretins ilegale ale președintelui Republicii Moldova, dar și scrisoarea anonimă cu așa-zisele „chitanțe” pentru bani”, se menționează într-un comunicat de presă al Procuraturii Generale.

Pentru stabilirea tuturor circumstanțelor, în cadrul acestui proces penal, ambii denunțători au fost audiați, iar autorul anonim al pretinselor „chitanțe” nu a răspuns citației de a se prezenta cu detaliile promise în presă. Potrivit procurorilor, nu și-au găsit confirmarea nici afirmațiile deputatului Lilian Carp, potrivit căruia, Procuratura Anticorupție ar fi deținut de mai mult timp un stick cu înregistrări video, care au constituit obiectului de investigație a prezentului proces penal.

Ca urmare a examinării materialelor acumulate în cadrul procesului penal, s-a dispus neînceperea urmăririi penale „pe motiv că faptele persoanelor vizate în înregistrări nu întrunesc elementele vreunei infracțiuni”.

„În cadrul procesului penal nu a fost posibil de stabilit conținutul sacoșei, precum și subiectul ce a realizat înregistrarea, fapt determinant pentru urmărirea penală și înaintarea vreunei acuzații penale. În context, adevărul judiciar a fost stabilit reieșind din minimul de posibilități de administrare a probelor de care a dispus Procuratura, respectiv, soluția s-a bazat pe probele legal administrate, la moment, fiind epuizate posibilitățile de a administra alte probe”, se mai spune în comunicat.

Totodată, se precizează că, în cazul în care, eventual, pe viitor, Procuraturii îi vor fi prezentate anumite informații sau probe relevante ce ar afecta temeinicia soluției adoptate, hotărârea de neîncepere a urmăririi penale poate fi revăzută și, după caz, procesul penal poate fi reluat.

La mijlocul lunii mai, Iurie Reniță a publicat o secvență video în care Vlad Plahotniuc îi oferă o pungă neagră șefului statului, în care ar fi fost bani. Președintele a spus atunci că imaginile sunt trucate. La începutul lunii iunie, deputații Iurie Reniță și Lilian Carp au prezentat noi secvențe video de la întâlnirea de anul trecut, cu aceeași participanți. Reniță a precizat că materialele video le-a primit pe poșta electronică.