În ianuarie-iulie salariul mediu lunar al unui lucrător din economia R. Moldova a crescut cu 10%
https://www.ipn.md/index.php/ro/in-ianuarie-iulie-salariul-mediu-lunar-al-unui-lucrator-din-7966_966238.html
În ianuarie-iulie 2007 salariul mediu lunar al unui lucrător din economia R. Moldova a constituit 1939 lei şi s-a majorat faţă
de perioada similară a anului precedent cu 23% (salariul real a crescut cu 10%). În sfera bugetară salariul mediu a constituit 1585 lei, în sectorul real al economiei – 2126 lei.
Cele mai mari salarii medii au fost înregistrate în activităţi financiare – 4270 lei (+15,1% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut); în energetică – 3312 lei (+23,7%); în transporturi şi comunicaţii – 2843 lei (+18,3%); în industria extractivă - 2845 lei (+23,4%); în construcţii – 2816 lei (+29,9%.
Cel mai mic salariul mediu a fost în agricultură - 929 lei, cu 29,8% mai mult faţă de perioada similară a anului trecut.
În piscicultură salariul mediu a constituit 1231 lei (+15,3%); în industrie – 2392 lei (+22,2%); în industria prelucrătoare – 2196 lei (+21,4%); în ind. alimentară – 2167 lei (+21,5%); în ind. băuturilor – 1820 lei (+21,3%); în comerţul cu ridicata şi cu amănuntul – 1862 lei (+36,7%); în activitatea hotelieră – 1650 lei (+25,6%); în tranzacţii imobiliare - 2401 lei (+28,8%); în administraţie publică – 2374 lei (+28,3%).
În învăţământ salariul mediu a constituit 1317 lei, cu 5,5% mai mult faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. În medicină salariul mediu a fost de 1586 lei, cu 23% mai mult.
Remunerarea medie a unui salariat în luna iulie 2007 a fost de 2144 lei, cu 22 la sută mai mult faţă de iulie 2006. În sfera bugetară salariul mediu a constituit 1770 lei, în sectorul real – 2308 lei.