logo

În cadrul MAIB se constituie un Comitet Tehnologic


https://www.ipn.md/index.php/ro/in-cadrul-maib-se-constituie-un-comitet-tehnologic-7542_1080130.html

Moldova Agroindbank anunță despre înființarea unui Comitet Tehnologic, al cărui scop este să sprijine și să impulsioneze dezvoltarea tehnologică a MAIB, pentru a oferi plus de avantaje clienților săi. Comitetul va avea rol consultativ și va asista banca în:

  • dezvoltarea și supravegherea implementării strategiei tehnologice și alinierea acesteia la strategia de afaceri;
  • acordarea sprijinului necesar pentru îmbunătățirea capacităților tehnologice, a structurii organizației și proceselor;
  • îmbunătățirea securității în IT;
  • dezvoltarea și implementarea arhitecturii tehnologice țintă a băncii;
  • acordarea sprijinului în managementul inovației în MAIB.


Comitetul Tehnologic reunește efortul comun al membrilor externi și interni pentru a adapta experiența locală și internațională la ambițiile băncii și nevoile clienților. Astfel, din Comitet vor face parte atât membri ai Executivului MAIB, cât și profesioniști din extern - Vitalie Tataru și Amiran Sherozia.

Vitalie Tataru are o vastă experiență profesională în domeniu, activând în calitate de CIO/ CTO/ VP în mai multe instituții financiare, inclusiv în Tinkoff Bank, BNP Paribas Personal Finance/ Cetelem Bank, Binbank, Finstar și Alfa Bank, iar pe parcursul activității a înființat câteva bănci digitale. Vitalie deține MBA și MIT Fintech.

Amiran Sherozia este un profesionist cu experiență bogată în domeniul finanțelor și tehnologiei, activând în calitate de CIO/ VP la TBC Bank, Bank of Georgia și HSBC Georgia. Deține experiență valoroasă în gestionarea unui portofoliu de companii digitale, inclusiv în lansarea de platforme digitale, în efectuarea de achiziții și restructurări. În ultimii ani a construit mai multe ecosisteme și fintech-uri. Este absolvent MBA la INSEAD și a urmat diverse studii în Tehnologie și Finanțe.

Referindu-se la aderarea sa la Comitetul Tehnologic MAIB, Vitalie Tataru a menționat:

”Este o provocare și onoare pentru mine să mă alătur Comitetului și să contribui la dezvoltarea parcursului complex, dar interesant al MAIB către o nouă eră digitală. 

Acționând în echipă, contribuind cu diverse cunoștințe, abilități, impulsionând inovațiile, vom reuși să transformăm MAIB în una dintre cele mai avansate instituții financiare din țară și regiune”.

În același context, Amiran Sherozia a menționat:

Sunt onorat să mă alătur Comitetului Tehnologic constituit în cadrul MAIB și să fiu parte a unei echipe de profesioniști pasionați de progres și digitalizare. Am toată convingerea că prin intermediul acestui Comitet vom impulsiona inovațiile și dezvoltările într-o eră digitală, contribuind la obținerea unor rezultate excelente în următorii ani. Abia aștept să contribui prin cunoștințele și experiența mea în domeniul fintech la creșterea spre noi înălțimi a capabilităților tehnologice ale MAIB”.

MAIB este cea mai mare bancă din Moldova, cu o cotă de piaţă de circa 30% din activele bancare ale ţării şi circa 35% din soldul creditelor. Banca deserveşte peste 20% din populaţia ţării şi este unul dintre cei mai mari angajatori din republică. Din anul 2018 cel mai mare acţionar al băncii a devenit HEIM Partners Limited, o companie înregistrată în Marea Britanie, reprezentând consorţiul internaţional de investitori format din Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, Invalda INVL (un grup lider în gestionarea activelor în ţările baltice) şi Horizon Capital (un fond de investiţii privat axat pe pieţele emergente din Europa). 

 

_______

DISCLAIMER: Autorii comunicatelor – nu agenția de presă IPN – poartă responsabilitate exclusivă pentru corectitudinea și esența conținutului comunicatului, prezentat spre publicare și/sau distribuire.