În anii 2009 – 2011 Guvernul prognozează o creştere economică de 6 la sută anual
https://www.ipn.md/index.php/ro/in-anii-2009-2011-guvernul-prognozeaza-o-crestere-economica-de-7966_971736.html
În anii 2009 – 2011, Guvernul prevede o creştere a PIB-ului cu 6% anual, transmite Info-Prim Neo. Creşterea este stipulată de Cadrul de Cheltuieli pe Termen Mediu pe următorii trei ani, aprobat de Cabinetul de miniştri.
Astfel, precum a precizat Mariana Durleşteanu, ministrul finanţelor, valoarea PIB va atinge în 2009 79,5 mlrd lei, în 2010 – 77,5 mlrd lei, iar în 2011 - 85,1mlrd lei, faţă de 62,7 mlrd lei valoarea estimată a PIB-ului în 2008.
Rata inflaţiei e preconizată în scădere de la 9,5 % anual în 2009, la 7% în 2010 şi 6 la sută în 2011 ( în 2008 se estimează o rată a inflaţiei de 11,5%, posibil şi mai mică).
Cursul de schimb proznozat este de 9, 12 lei pentru un dolar în 2009 până la 8,8 lei pentru un dolar în 2011.
Creşterea exporturilor pentru următorii trei ani e prevăzută în proporţie de 45 la sută, acestea atingând în 2011 cifra de 2,6 mlrd dolari faţă 1,7 2 mlrd dolari estimată în 2008 .
Importurile se vor majora cu 48 la sută faţă de 5,25 mlrd dolari estimate în 2008.
Soldul negativ al balanţei comerciale va avea tendinţe de creştere şi va constitui în 5,55 mlrd dolari în anul 2011, faţă de cel estimat în 2008 de 5,53 mlrd dolari.
Guvernul mai prevede majoarea salariului nominal mediu lunar de la 2630 lei estimat în 2008 la 3140lei (19%) în 2009, 3600 lei (15%) în 2010 şi 4100 lei (14%) în 2011. În termeni reali salariul va creşte în anii 2009-2011 cu 9, 6 şi 7 la sută.
Aceşti indicatori macroeconomici s-au luat în considerare la stabilirea parametrilor Bugetului de stat şi Bugetului Public Naţional pe anul 2009