logo

În 2009 vor fi cheltuiţi 25 mln lei pentru valorificarea terenurilor noi şi sporirea fertilităţii solurilor


https://www.ipn.md/index.php/ro/in-2009-vor-fi-cheltuiti-25-mln-lei-pentru-valorificarea-7966_974890.html

Cele 25 mln lei prevăzute în bugetul de stat pentru valorificarea terenurilor noi şi de sporire a fertilităţii solurilor vor fi distribuite la 107 obiective în construcţie, inclusiv 78 obiective tranzitorii şi 29 noi. Aceasta potrivit programului de lucrări pentru anul 2009, aprobat de executiv, transmite Info- Prim Neo. Într-o informaţie prezentată de Agenţia Relaţii Funciare şi Cadastru se menţionează că în r. Anenii -Noi vor fi continuate lucrările de desecare a terenurilor agricole în lunca râului Bâc, în r. Ialoveni – a terenurilor agricole în lunca râului Botna, în raioanele Cimişlia şi Basarabeasca – în lunca râului Cogâlnic, în r- Glodeni – în lunca râului Prut. Vor fi prelungite lucrările de defrişare a plantaţiilor multianuale în partea stângă a Nistrului, raionul Dubăsari cu reîntoarcerea în circuitul agricol a acestora. De asemenea, urmează să fie continuate lucrările în satul Pragila, raionul Floreşti, unde ploile şi inundaţiile din 2008 au creat foarte mari dificultăţi, inundând mai multe case de locuit şi 40 de fântâni, precum şi în satele Giurgiuleşti, Lingura şi Goteşti din sudul republicii, unde râpele prezintă pericol pentru locuitori. În ansamblu, indicatorii de performanţă incluşi în Programul de valorificare a terenurilor noi şi sporire a fertilităţii solurilor pentru 2009 sunt următorii: desecarea terenurilor pe o suprafaţă de 250 hectare, curăţarea canalelor cu lungimea de 5,2 km, curăţarea albiilor râurilor pe o lungime de 7,5 km etc. Protejarea terenurilor contra eroziunii se va face pe o suprafaţă de 280 hectare, iar contra inundaţiilor pe o suprafaţă de 2300 hectare. Conform datelor Cadastrului funciar, la 1 ianuarie 2009 suprafaţa totală a terenurilor ameliorate constituia în RM 297 mii de hectare, inclusiv 228 mii hectare irigate şi 69 mii hectare desecate.