logo

În 2009 va începe evaluarea masivă a terenurilor agricole


https://www.ipn.md/index.php/ro/in-2009-va-incepe-evaluarea-masiva-a-terenurilor-agricole-7966_969191.html

În anul 2009, va fi începută evaluarea masivă a terenurilor agricole, transmite Info-Prim Neo. Olga Buzu, şefa secţiei evaluare la Agenţia Cadastru şi Relaţii Funciare, afirmă că, potrivit unor date prealabile, urmează să fie evaluate circa 3 milioane de terenuri agricole. Numărul acestora se modifică de la o zi la alta, deoarece se desfăşoară procesul de consolidare. În perspectiva începerii evaluării masive a unei noi categorii de proprietăţi, colaboratorii Agenţiei efectuează lucrări de pregătire, vor fi lansate şi câteva proiecte - pilot, care vor permite stabilirea normelor de timp, cât şi a altor indici pentru evaluare. Pe parcursul anului trecut au fost evaluate, în scop de impozitare, 60 mii de obiecte industriale, 49 mii garaje din cooperativele de construcţii, 68 mii loturi din întovărăşirile pomilegumicole şi construcţiile amplasate pe acestea. Datele privind valoarea de piaţă a acestor proprietăţi au fost transmise Inspectoratului Fiscal Principal de Stat. Codul fiscal prevede ca impozitarea de la valoarea de piaţă a obiectelor comerciale, precum şi a garajelor şi loturilor din întovărăşirile pomilegumicole cu construcţiile amplasate pe acestea să fie aplicată cu începere din 2009. Buzu a spus că nu se cunoaşte, deocamdată, care va fi cota de impozitare pentru proprietăţile respective şi cu cât s-ar putea majora impozitul achitat de contribuabili. Dar crede că vor fi, probabil, alte cote decât cele aplicate la impozitarea de la valoarea de piaţă a apartamentelor şi caselor de locuit din municipii şi oraşe. Propunerea trebuie să o facă Ministerul de Finanţe. Întrebată cât de curând vor fi reactualizate datele privind valoarea apartamentelor şi caselor de locuit din municipii şi oraşe, Buzu a spus că evaluarea este un proces foarte costisitor pentru bugetul statului. „Au trecut trei ani de când a avut loc evaluarea masivă a apartamentelor şi caselor de locuit din municipii şi oraşe, Preţul actual la aceste obiecte e cu mult mai mare decât cel stabilit pe parcursul evaluării. Însă chiar ţări înalt dezvoltate nu - şi pot permite să reactualizeze datele în fiecare an. Cred că totuşi o dată la 5-6 ani ar fi bine să le reactualizăm”, – a opinat Buzu. Ea a mai spus că în ultima etapă a Programului de evaluare a proprietăţii în scop de impozitare, care fa finaliza în 2011 va fi stabilită valoarea de piaţă a caselor de locuit din mediul rural.