Peste două săptămâni, în satul Aluatu din raionul Taraclia, unde duminică au avut loc alegeri repetate, va fi organizat al doilea tur de scrutin. Aceasta după ce niciunul dintre candidații la funcția de primar nu a obținut mai mult de jumătate din numărul de voturi valabil exprimate, transmite IPN.
Președinta Comisiei Electorale Centrale, Angelica Caraman, a declarat într-o conferință de presă că ieri, pe lângă turul II, în alte 8 localități a avut loc și votarea repetată pentru consiliile locale, iar în 6 dintre acestea și a primarilor. Votarea repetată se consideră valabilă indiferent de numărul alegătorilor care au participat la alegeri. Prin urmare, cetățenii cu drept de vot din cele 8 localități și-au ales consilierii în consiliile locale, iar în 5 localități și primarul.
În cazul localității Aluatu din raionul Taraclia, unde niciunul dintre candidații la funcția de primar nu a obținut mai mult de jumătate din numărul de voturi, va fi organizat turul II. La el vor participa 2 candidați care au întrunit cel mai mare număr de voturi oferite în cadrul alegerilor repetate.
Potrivit datelor preliminare, în cadrul alegerilor locale generale desfășurate pe 5 și 19 noiembrie, au fost aleși 895 de primari din cei 898. Astfel, în localitatea Aluatu va fi organizat turul doi al alegerilor repetate, iar în satele Chioselia Rusă și Cotovscoe din UTA Găgăuzia, CEC a dispus organizarea alegerilor parțiale pe 3 martie 2024.