logo

Împrumuturile şi granturile externe vor fi direcţionate spre investiţiile capitale


https://www.ipn.md/index.php/ro/imprumuturile-si-granturile-externe-vor-fi-directionate-spre-investitiile-capita-7966_960085.html

Statul va direcţiona absolut toate împrumuturile şi granturile de la donatorii externi, în următorii trei ani, spre investiţii capitale în economia R. Moldova, a declarat ministrul Finanţelor, Mihai Pop, cu referire la proiectul Cadrului de cheltuieli pe termen mediu, care urmează să fie expus Guvernului spre aprobare în viitorul apropiat. Potrivit lui Pop, autorităţile au luat o decizie de „principiu” ca aceste resurse să nu fie direcţionate spre susţinerea bugetară, ci spre investiţii capitale, deoarece de la bugetul de stat nu vor fi prevăzute resurse financiare suplimentare în acest sens. Potrivit ministrului, prevederile bugetare la capitolul investiţii capitale vor rămâne, în 2007, ca şi în 2006, la cota de 100 mil. de lei. Deşi în prezent nu sunt purtate negocieri cu privire la acordarea anumitor granturi sau împrumuturi externe, ministrul şi-a exprimat speranţa că acestea nu vor întârzia să apară odată ce este semnat acordul cu Fondul Monetar Internaţional. Potrivit lui Pop, tot pentru investiţii capitale va fi direcţionat şi creditul pe care Banca Mondială intenţionează să-l aloce în următorii 3 ani RM pentru susţinerea bugetară, în tranşe de câte 10 mil. USD anual. Recent, Guvernul Olandei a anunţat despre disponibilitatea de a acorda R. Moldova un grant în valoare de 2,5 mil. euro. Aceşti bani, vor fi alocaţi, potrivit autorităţilor, pentru investiţii în infrastructură, inclusiv cea a drumurilor. Conducerea statului a dat asigurări că aceşti bani nu vor fi folosiţi, ca în anii trecuţi, pentru susţinerea cheltuielilor bugetului de stat.