logo

Importatorii şi distribuitorii ruşi de vinuri intenţionează să picheteze Casa Albă din Moscova


https://www.ipn.md/index.php/ro/importatorii-si-distribuitorii-rusi-de-vinuri-intentioneaza-sapicheteze-casa-alb-7966_958801.html

Importatorii şi distribuitorii ruşi de vinuri din Moldova şi Georgia atenţionează conducerea ţării că sunt dispuşi să picheteze „Casa Albă” de la Moscova, dacă până la 15 aprilie curent nu va dispune soluţionarea problemei privind stoparea importurilor de vinuri. Această decizie a fost luată în cadrul unei şedinţe din săptămâna curentă a Uniunii participanţilor la piaţa băuturilor alcoolice din Rusia (СУАР) de către aproximativ 50 de reprezentanţi ai celor mai mari companii importatoare/distribuitoare de vinuri de pe piaţa Rusiei. Potrivit unui comunicat public al СУАР, participanţii au mai semnat o adresare către preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, prin care îi solicită ajutorul în soluţionarea acestei probleme. Totodată, ei au luat o decizie colectivă privind acţionarea în judecată până la 15 aprilie a medicului veterinar principal al Rusiei, Ghenadii Onişcenko, în speranţa de a fi recunoscute drept calomnioase declaraţiile acestuia privind calitatea vinurilor şi de a fi anulată decizia de interzicere a importurilor. Printre participanţii la această şedinţă au fost marii importatori/distribuitori de vinuri - Винный мир, Росагроимпорт, Стандарт ВК, Янтарная Гроздь, Вастом, Винорум-Сервис etc..