logo

Implementarea votului uninominal ar putea exclude votanții din stânga Nistrului, opinii


https://www.ipn.md/index.php/ro/implementarea-votului-uninominal-ar-putea-exclude-votantii-din-stanga-nistrului--7978_1033793.html

În cazul în care în Republica Moldova va fi introdus sistemul electoral uninominal, există riscul ca populația din regiunea transnistreană să fie exclusă din procesul de vot, întrucât va fi imposibilă organizarea alegerilor în stânga Nistrului. Opinii în acest sens au fost exprimate la cea de-a doua rundă de dezbatere a inițiativei parlamentare privind sistemul uninominal de vot, propusă de Partidul Democrat. Pe de altă parte, există păreri că, în pofida unor eventuale pericole, crearea circumscripțiilor electorale în regiunea transnistreană este necesară. Desfășurarea alegerilor în stânga Nistrului ar putea constitui un pas spre reintegrarea țării.

Deputatul democrat, Sergiu Sârbu, a declarat că pentru alegerea deputaților în Parlament, Comisia Electorală Centrală urmează să constituie 101 circumscripții uninominale permanente care acoperă întreg teritoriul Republicii Moldova, inclusiv pentru secțiile de votare peste hotare și pentru localitățile din stânga Nistrului. Circumscripțiile uninominale urmează să se formeze după principiul teritorial-demografic, în una sau în mai multe localități vecine, având la bază un număr relativ egal de alegători în fiecare circumscripție electorală. În cazul în care numărul alegătorilor într-o localitate este mai mare decât cel mediu calculat pentru o circumscripție electorală uninominală, în această localitate se formează mai multe circumscripții electorale uninominale.

Deputatul neafiliat Valeriu Ghilețchi, referindu-se la organizarea alegerilor în stânga Nistrului, a declarat că autoritățile trebuie să recunoască faptul că există un conflict și până la soluționarea lui alegeri în regiune nu vor putea fi organizate. Parlamentarul a menționat că dreptul la vot al cetățenilor din regiune poate fi asigurat doar așa cum a fost până acum, aceștia deplasându-se în dreapta Nistrului în ziua alegerilor ca să voteze. În opinia sa, există neclarități și în ceea ce ține de asigurarea votului în diasporă. Proiectul în actuala formulă nu spune clar cum vor fi organizate circumscripțiile peste hotare și cum vor fi delimitate granițele. Mai mult, deputatul afirmă că diaspora moldovenească migrează. În viziunea sa, este necesară doar perfecționarea actualului cadru legal cu privire la alegeri.

Expertul Sergiu Ungureanu a menționat că există mai multe dificultăți în crearea circumscripțiilor. Numărul de raioane este diferit de numărul deputaților. Plus, nu este clar câți deputați vor fi aleși de diasporă. Un alt pericol, în opinia sa, este eliminarea regiunii transnistrene din procesul de vot, pentru că în actualul sistem cetățenii mai pot vota, fiind deschise secții în dreapta Nistrului. Însă, există riscul că se creează circumscripții în stânga Nistrului, dar nu pot fi organizate alegeri.

Mihai Godea, președintele Partidului Acțiunea Democrată, a menționat că alegeri trebuie organizate și în stânga Nistrului, indiferent de posibile pericole sau amenințări pe care unii le pot estima. Potrivit lui, sunt între 10 și 30 de mii de alegători din stânga Nistrului care votează tradițional. „Nu aș vedea nicio tragedie dacă un deputat de Dubăsari sau de Camenca ajunge în Parlament în baza circumscripției uninominale cu două sau trei mii de voturi exprimate în această circumscripție. Va fi o reprezentare mai mare decât deloc, așa cum o avem la ora actuală. Și dacă vreți este asumare politică față de acest teritoriu, pe care încă nu-l controlăm, dar care ne aparține”, a mai spus Mihai Godea.

Iurie Ciocan, membru CEC, a spus că există foarte multe state cu diasporă extinsă, care nu asigură votul peste hotare și nu lasă să fie influențată politica internă de cei plecați peste hotare. Pe de altă parte, există și alte practici când dreptul la vot este asigurat, însă se merge pe o proporție sau pe o cotă.

Violeta Agrici, șefă de direcție în cadrul MAEIE, a declarat că se vorbește despre dificultatea obținerii informației actualizate cu privire la repartizarea geografică a cetățenilor moldoveni peste hotare. Or, informațiile în acest sens sunt relative. De asemenea, nu se conțin date referitor la migrația ilegală. Proiectul prezentat nu vine cu soluții. E nevoie să fie stabilite criterii foarte clare în ceea ce ține de asigurarea votului în diasporă, numărul deputaților care urmează a fi aleși.

Președintele Parlamentului, Andrian Candu, a declarat după dezbateri că opiniile vizavi de organizarea alegerilor în stânga Nistrului sunt diferite – de la a organiza alegeri, pentru că ar putea fi un prim pas pentru reintegrarea țării, până la a nu organiza, pentru că teritoriul din stânga Nistrului este ocupat și nu este controlat de puterea constituțională. În baza argumentelor se va veni cu propuneri de modificare a proiectului de lege. Andrian Candu a mai spus că dezbaterile sunt foarte utile, pentru că astfel proiectul va putea fi îmbunătățit.

Inițiativa legislativă care prevede trecerea la un sistem electoral cu vot în circumscripții uninominale a fost înregistrară în Parlament de deputații Partidului Democrat la mijlocul lunii martie.