logo

Imobilele locative s-au mai ieftinit în iunie


https://www.ipn.md/index.php/ro/imobilele-locative-s-au-mai-ieftinit-in-iunie-7966_976603.html

Preţul unui metru pătrat de spaţiu locativ în prima jumătate de an a scăzut cu 20% şi a constituit în luna iunie circa 700 euro. Această scădere a fost determinată de cererea scăzută înregistrată din decembrie 2008 încoace, transmite Info-Prim Neo. Potrivit expertului imobiliar, Petr Oleinicov, cele mai scumpe sunt garsonierele de planificare nouă, circa 800 euro pentru metru pătrat. În cazul apartamentelor cu 2 odăi preţul este de 700 euro/m.p., iar la 3 odăi – 650 euro /m.p. „Preţurile s-au prăbuşit în prima jumătate de an. Deşi reducerea este mai mare decât cea preconizată, este totuşi mai mică decât în ţările vecine”, spune Oleinicov. În Kiev, Ucraina, preţurile la imobilul locativ au scăzut 40-45%, iar în Moscova, Rusia, cu 30-35%, a exemplificat expertul. Majoritatea apartamentelor sunt cumpărate din economii, fără a apela la credite şi alte împrumuturi. De aceea, cumpărătorii caută locuinţe mai ieftine. Totodată, vânzătorii nu se grăbesc să cedeze din preţ, susţine Petr Oleinicov. În primul semestru al anului 2009 numărul tranzacţiilor de vânzare-cumpărare s-a micşorat de 2-3 ori, în comparaţie cu anul 2008. „În general, lasă din preţ numai proprietarii care au nevoie urgent să-şi vândă imobilul”, spune expertul. „O asemenea situaţie poate fi caracterizată astfel: riscul de cumpărare e mare, dar vânzarea nu e convenabilă”, constată acesta. Analiza pieţii imobiliare din Republica Moldova arată că de o cerere mai mare se bucură apartamentele ieftine, în limita a 25-40 mii euro. La acest preţ sunt vândute apartamentele cu o cameră şi cu două de model vechi. Cota de 40% din toate vânzările pe piaţă revin garsonierelor, 30% – apartamentele cu 2 camere şi doar 10% din tranzacţii constituie apartamentele cu 3 camere. „Deşi ne-am aşteptat că în perioada vacanţei de Paşti vom avea o înviorare a pieţii imobiliare, legată de venirea concetăţenilor noştri acasă, acest lucru nu s-a întâmplat”, spune expertul. „De fapt, acum apartamentele se vând la preţurile din 2007”, susţine Oleinicov. Analiza pieţii imobiliare din ultimii doi ani arată că cele mai înalte preţuri au fost înregistrate în octombrie 2008 (910 euro pentru un metru pătrat), iar cele mai scăzute – în iulie 2007 (640 euro pentru un metru pătrat). Experţii consideră că tendinţele de scădere din prima jumătate a anului vor continua până la sfârşitul lui 2009. Şi totuşi piaţa imobiliară va fi influenţată în mare măsură de situaţia din afara ţării, dar şi de rezultatele alegerilor parlamentare din republică.