Ilie Ilaşcu îl acuză pe ex-ministrul Apărării Valeriu Pasat că l-a împiedicat să-şi elibereze camarazii aflaţi în detenţie
https://www.ipn.md/index.php/ro/ilie-ilascu-il-acuza-pe-ex-ministrul-apararii-valeriu-pasat-ca-l-a-impiedicat-sa-7965_963625.html
Fostul deţinut al regimului de la Tiraspol, Ilie Ilaşcu, îl acuză pe ex-ministrul Apărării, Valeriu Pasat, că l-ar fi împiedicat să-şi elibereze, în forţă, colegii din „grupul Ilaşcu”, aflaţi în detenţie în stânga Nistrului. Senatorul român a făcut această declaraţie marţi, 20 februarie, în cadrul Conferinţei ştiinţifico-practice „Războiul de la Nistru: cauze şi consecinţe, care s-a desfăşurat la Chişinău”, transmite Info-Prim Neo.
Ilaşcu susţine că, după eliberarea din 2001, ar fi pregătit o operaţiune de eliberare a camarazilor, care însă nu a putut fi aplicată, după vizita lui Pasat la Bucureşti, unde acesta s-ar fi plâns serviciilor speciale de acolo. „Am fost sfătuit de camarazii din detenţie să nu fac acest lucru, procesul fiind pe rol la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Am ales CEDO, pentru o acuzare şi o condamnare a Federaţiei Ruse, deşi operaţiunea de salvare ar fi avut sorţi de izbândă în proporţie de 95 la sută”, susţine senatorul.
Ilaşcu a contestat declaraţiile Moscovei precum că procesul de la CEDO ar fi fost unul politic, afirmând că cei 17 judecători au avut probe incontestabile privind declanşarea de către Rusia şi implicarea acesteia în războiul de pe Nistru. Mai mult, această implicare continuă până astăzi, dar forurile internaţionale aproape că nu cunosc acest lucru. Potrivit lui Ilaşcu, la toate întâlnirile şi forurile internaţionale el este cel care pledează cauza deţinuţilor politici de la Tiraspol, cel care, deşi este reprezentant al României la Consiliul Europei, se ocupă în proporţie de 90 la sută de problemele Moldovei, deoarece „reprezentanţii Moldovei la CE tac molcom, cu excepţia lui Valeriu Cosarciuc. Maria Postoico e aşa cum este, iar Vlad Cubreacov spune că trebuie să se sfătuiască cu şeful”.
Apreciind evenimentele sângeroase din 1992, Ilie Ilaşcu a declarat că acesta „nu a fost un conflict etnic, un război civil, ci o agresiune a Federaţiei Ruse asupra R. Moldova pentru a o menţine în sfera sa de influenţă”. Acest război, spune senatorul român, nu putea fi evitat în nici un fel, el fiind programat la Moscova pentru a nu admite reintegrarea RM în România.
Ilaşcu afirmă că pe lângă zeci şi sute de eroi care au apărat integritatea RM au existat laşi şi trădători, inclusiv la cel mai înalt rang din stat. „Grupul meu acţiona în regiunea transnistreană, fiind trimis de la Chişinău. Când am fost arestat împreună cu alte 32 de persoane, în faţă mi-au fost aruncate xerocopiile recipiselor membrilor grupului, cărora le-am dat în primire arme, or, aceste recipise se păstrau în mare secret la Ministerul Securităţii”, spune Ilaşcu. El îi mai acuză pe mai mulţi demnitari de atunci şi reprezentanţi ai serviciilor speciale pentru fapte pe care le califică „trădare şi crime de război”. „Sunt un rău creştin, deoarece nici nu-i iert, nici nu uit. Ne-am aflat ani de zile în închisoarea de la Hlinaia şi puteam fi lesne eliberaţi, dacă nu eram abandonaţi de „bărbaţii neamului” de la Chişinău”, a spus Ilaşcu.
Potrivit senatorului român, în 1992 R. Moldova a pierdut şi războiul informaţional, lumea cunoscând evenimentele de la Nistru prin prisma jurnaliştilor ruşi. „Am verificat toate arhivele din România şi nu am găsit nici o cerere de ajutor, în acest sens, din partea Moldovei”, spune Ilaşcu.