logo

Ilie Chirtoacă: După 5 ani de la decesul lui Andrei Braguța, s-au înregistrat prea puține progrese în acest caz


https://www.ipn.md/index.php/ro/ilie-chirtoaca-dupa-5-ani-de-la-decesul-lui-7967_1092317.html

Cazul Braguța e un caz regretabil și emblematic care a pus la încercare întreg sistemul și sistemul nu s-a descurcat, deoarece o persoană a murit în custodia statului, a declarat directorul programului Integritate și Anticorupție al Centrului de Resurse Juridice din Moldova, într-un interviu pentru IPN.

Potrivit standardelor internaționale, când moare o persoană aflată în custodia unei instituții a statului, atunci statul e primul care trebuie să vină cu explicații. A fost multă șovăială în acest caz, iar investigația propriu-zisă a început mult prea târziu, consideră Ilie Chirtoacă, care spune că azi, la 5 ani de la acel tragic eveniment, se înregistrează prea puține progrese.

Sunt și câteva lucruri pozitive care s-au întâmplat în acești 5 ani: au fost introduse proceduri standard de operare, reguli mai clare, iar polițiștii au fost instruiți cum să acționeze când rețin o persoană și care sunt elementele de care trebuie să țină cont, în primul rând, dacă există vulnerabilități și dacă acea persoană trebuie plasată în arest.

Din păcate, însă, investigațiile necesare pentru stabilirea faptelor și identificarea celor responsabili de moartea lui Braguța sunt tărăgănate. Cu excepția șefului turei, acel polițist care era responsabil de bunăstarea lui Andrei Braguța, în cele peste 100 de ședințe de judecată nicio persoană nu a fost condamnată definitiv. Sunt investigați polițiștii, gardienii, personalul medical, însă nu există în cazul niciunei persoane un verdict final care să probeze fără dubiu că respectivul e responsabil, susține Ilie Chirtoacă.

Cazul Braguța a scos în evidență vulnerabilitățile sistemului și constituie pentru Republica Moldova o lecție din care trebuie să tragă învățăminte: „că persoanelor reținute trebuie să le fie respectate drepturile esențiale, inclusiv de îngrijire medicală; că decidenții trebuie să investigheze corespunzător moartea unei persoane sau leziunile unei persoane atunci când este în custodia poliției; că cei din conducerea departamentului penitenciare sau a Ministerului Justiției poartă o responsabilitate, mai ales că ei au comunicat în primele zile că această persoană a murit de pneumonie și am văzut că de fapt că nu era adevărat”, subliniază Ilie Chirtoacă.

Interviul cu tema „Cazuri de injustiție și modul în care au influențat modificări în legislația națională” e realizat de IPN în cadrul proiectului „Suport pentru reforma justiției prin mediatizarea în format multimedia a cazurilor relevante de presupusă injustiție”.