Summitul Comunității Politice Europene din 1 iunie va atrage atenția asupra Republicii Moldova și este evident că subiectul privind problema transnistreană va stârni interesul presei internaționale și a politicienilor europeni, care se vor interesa de modul în care autoritățile moldovenești vor să soluționeze diferendul transnistrean, condiție indispensabilă pentru integrarea în UE. În acest sens, secretarul general al Coaliției pentru Unitate și Bunăstare, Igor Klipii a declarat în cadrul unei dezbateri publice organizată de IPN că Republica Moldova trebuie să ajungă în Uniunea Europeană consolidată, autoritățile trebuie să se îngrijească de faptul ca toate condiționalitățile UE să fie respectate atât în regiunea transnistreană, cât și în UTA Găgăuzia.
„Este greșit să avem soluții separate pentru Transnistria, Găgăuzia, Republica Moldova, APL ș.a. Noi trebuie să avem un concept foarte clar de dezvoltare a statului, care ar include toate segmentele. Dacă noi mergem pe drumul de integrare în UE, atunci este logic să le-o impunem celor din Transnistria. De ce noi acceptăm ca acolo să existe deținuți politici, oameni care sunt ținuți în condiții inumane. Problema Transnistriei trebuie abordată de o manieră corectă, dar clară, fără goluri”, a spus Igor Klipii.
În opinia secretarului general al CUB, regimul separatist de la Tiraspol trebuie tratat ca atare de către autoritățile constituționale de la Chișinău. „Ei trebuie tratați ca o sursă de instabilitate în Republica Moldova, ei sunt un regim anticonstituțional. Eu mă refer la regimul din Transnistria, persoane cu cetățenie europeană, care își scot capitalul în afara Republicii Moldova, și în occident, nu doar în Est. Noi trebuie să avem o abordare categorică și clară, în colaborare cu România, care este țară NATO și Ucraina, care și-a exprimat disponibilitatea de a ajuta Republica Moldova în soluționarea acestei probleme. Chiar dacă anterior, pe timpul altor regimuri politice, Ucraina a contribuit la acest conflict. Acum ei sunt într-o situație similară cum am fost noi în anii 90 și sunt dispuși să ne ajute”, a menționat el.
Igor Klipii mai spune că dacă Ucraina va rezista în fața agresiunii rusești, „această enclavă separatistă, sovietică, totalitară nu are niciun viitor”. Politicianul menționează că sarcina autorităților constituționale, și nu doar, este să elaboreze un concept de soluționare a problemei. „Ar fi cazul ca toate partidele politice din Republica Moldova să convină asupra unor decizii și principii clare de soluționare a separatismului anticonstituțional din stânga Nistrului. Modalitatea asta de a dialoga 1 la 1 este greșită categoric. Lipsa unui mesaj clar, a unui scop în finalitatea acestor negocieri este o greșeală fundamentală pentru Republica Moldova. Noi deja de 32 de ani negociem fără să avem o formulă clară de soluționare a conflictului, ea poate fi una diversă. Negocierile pot dura zeci de ani dacă noi nu vom găsi soluția respectivă”, mai precizează Igor Klipii.
Secretarul general al Coaliției pentru Unitate și Bunăstare a concluzionat venind cu un mesaj tranșant către clasa politică de la Chișinău. „Dacă unele partide vor prefera să rămână la putere decât să găsească o soluție a acestei probleme, atunci noi vom negocia încă 20-30 de ani soluția. Important este să ajungem pe interior la soluții concrete și agreate pe anumite probleme, să avem un proiect de țară. Asta presupune implementarea condiționalităților UE, transparență, democrație, economie de piață, drepturile omului ș.a. Dacă implementăm acest lucru de o manieră egală pentru fiecare cetățean, atunci noi avem o șansă să avem o viziune clară despre viitorul Republicii Moldova”, a declarat Igor Klipii.
Dezbaterea publică cu genericul „Summitul Comunității Politice Europene - responsabilități și oportunități pentru clasa politică”, ediția a 1-a a fost realizată de Agenția de presă IPN în cadrul proiectului „Sprijinul Integrării Europene prin impulsionarea discuției în mass-media privind organizarea summitului Comunității Politice Europene în Moldova - CPE”, susținut de către Fundația Soros Moldova.