logo

Igor Dodon nu va participa la dezbateri electorale


https://www.ipn.md/index.php/ro/igor-dodon-nu-va-participa-la-dezbateri-electorale-8008_1076220.html

Președintele Igor Dodon menționează că grupul de inițiativă în susținerea candidaturii sale a colectat deja semnăturile necesare pentru a fi înregistrat în cursa electorală pentru prezidențialele din 1 noiembrie, însă acestea vor depuse la autoritatea electorală centrală mai târziu. Șeful statului mai spune că nu va participa la dezbateri electorale, cel puțin până pe data de 1 noiembrie, transmite IPN.

„Deja avem colectate toate semnăturile. Mi-au raportat colegii, care se ocupă cu colectarea semnăturilor, că cele 25 de mii de semnături au fost colectate. Nu ne vom grăbi să le depunem. Probabil mâine, poimâine vor fi făcute verificările pe fiecare listă separat, de către colegii noștri din staff. Și săptămâna viitoare sau peste o săptămână, pentru că termenul legal de a merge cu tot pachetul pentru înregistrare este 30 septembrie, dacă nu greșesc. Timp mai este”, a declarat Igor Dodon în cadrul unei ediții speciale la Prime TV, în seara de 16 septembrie.

Șeful statului a precizat că merge independent în alegeri pentru că legislația prevede că președintele nu poate fi membru de partid, nu se poate implica în activitatea unui partid și viceversa. „De aceea, pentru a exclude riscurile, interpretările juridice, inclusiv posibile atacuri asupra rezultatului, care cred că va fi unul bun în favoarea noastră, după alegeri și când va fi necesar la Curtea Constituțională de aprobat acest rezultat, am considerat că aceasta va fi soluția corectă din punct de vedere legal și mai puțin riscantă”, a notat președintele. Igor Dodon admite că Partidul Socialiștilor își va manifesta susținerea pentru el.

Igor Dodon a menționat că în această campanie electorală nu va pomeni numele niciunui concurent electoral, „pentru că pe oameni nu-i interesează învinuirile reciproce”. Acesta susține că își dorește ca toți concurenții electorali să vină cu lucruri concrete pentru dezvoltarea statului.

Președintele a mai spus că a luat decizia să nu participe la dezbateri electorale, cel puțin până pe 1 noiembrie. De asemenea, a decis că nu va utiliza în această campanie panourile publicitare pentru a se promova. Potrivit lui, „în condiții de pandemie și secetă, să cheltui bani pentru aceste lucruri este cinic”.