logo

Igor Dodon: Niciun fel de proteste. Eu o să vă spun dacă va fi necesar să ieșim în stradă


https://www.ipn.md/index.php/ro/igor-dodon-niciun-fel-de-proteste-eu-o-sa-7965_1077697.html

Președintele în exercițiu, Igor Dodon, care nu a reușit, conform rezultatelor preliminare, să obțină un nou mandat prezidențial, își cheamă susținătorii la calm. „Categoric, niciun fel de destabilizări și proteste. Eu o să vă spun dacă va fi necesar să ieșim în stradă. Nu ne dăm la provocări, nu ieșim la proteste. Mergem pe calea legală”, a declarat Igor Dodon, luni, 16 noiembrie. Acesta a felicitat-o „preliminar” pe contracandidata sa, Maia Sandu, transmite IPN.

„Rezultatele preliminare arată că oponenta mea, doamna Maia Sandu, este câștigătoare. Este vorba de rezultatele preliminare și vreau preliminar să o felicită cu acest lucru. În același timp, vreau să menționez că stafful nostru electoral a fixat mai multe încălcări fără precedent în acest scrutin prezidențial”, a declarat Igor Dodon, după ședința conducerii de vârf a țării.

Potrivit lui, este vorba despre „blocarea dreptului la vot al cetățenilor din stânga Nistrului, transportarea alegătorilor în țările membre ale Uniunii Europene, implicarea, prin declarații, ale diferitor oficiali occidentali și influențarea rezultatului votului”.

Politicianul a spus că este obligat să apere votul celor care au votat pentru el, prin toate căile legale – Comisia Electorală Centrală, instanța de judecată, Curtea Constituțională. Igor Dodon susține că, în caz că instanțele vor confirma că totul a avut loc legal, vor pune punct la această campanie electorală.

Conform rezultatelor preliminare ale turului doi al alegerilor prezidențiale, candidata PAS, Maia Sandu, a acumulat 57,75% din voturi, iar candidatul independent Igor Dodon, susținut de PSRM  – 42,25%.