logo

Igor Dodon: Ion Ceban trebuie să fie primarul tuturor chișinăuienilor


https://www.ipn.md/index.php/ro/igor-dodon-ion-ceban-trebuie-sa-fie-primarul-tuturor-8006_1069335.html

Președintele Igor Dodon spune că Ion Ceban trebuie să fie primarul tuturor locuitorilor din Chișinău - și al celor care l-au votat, și al celor care nu l-au votat. „Oamenii așteaptă soluționarea unor probleme concrete pentru Chișinău: drumuri, apă, canalizare etc. Și îl îndemn pe domnul Ceban să nu se angajeze în politică la Primărie. Oamenii doresc schimbări spre bine. Și cred că acest lucru este posibil ”, a declarat șeful statului într-o conferință de presă susținută alături candidatul PSRM pentru funcția de primar și președinta formațiunii, Zinaida Greceanîi, transmite IPN.

Igor Dodon a menționat că începând de luni, în partid vor avea loc consultări interne cu privire la majoritatea parlamentară. „Susținem Guvernul Maia Sandu, suntem responsabili pentru menținerea acestei majorități parlamentare. Chiar dacă avem unele propuneri de a spori eficiența actului de guvernare, noi le vom discuta cu partenerii”, a declarat Igor Dodon, citat într-un comunicat de presă al PSRM. Potrivit președintelui, coalițiile majoritare vor fi create atât la nivel local, raional, cât și la nivel de municipalitate.

Lidera PSRM, Zinaida Greceanîi, a anunțat că, potrivit datelor preliminare, în turul doi formațiunea a obținut victorie în alte 82-83 de sate și în patru centre raionale. Politiciana a declarat că după aprobarea tuturor mandatelor consilierilor, PSRM intenționează să creeze coaliții majoritare și la nivel raional. Acest subiect va fi discutat săptămâna curentă.

Ion Ceban a mulțumit tuturor locuitorilor din Chișinău și i-a asigurat că va fi primarul tuturor. „Și nu văd altă soluție decât să lucrăm împreună, să divizăm responsabilitățile și nu funcțiile. Și o vom face începând de mâine. Vreau să mulțumesc familiei mele, care a avut răbdare în tot acest timp. Vreau să mulțumesc echipei care a lucrat lângă mine în această campanie – sunt oameni speciali. Și vreau să spun că de mâine vom lucra în beneficiul Chișinăului și al locuitorilor săi”, a spus Ion Ceban în conferința de presă, susținută duminică aproape de miezul nopții.

După prelucrarea tuturor proceselor verbale, cele mai multe voturi pentru funcția de primar al capitalei – 52,39% – le-a acumulat candidatul Partidului Socialiștilor, Ion Ceban. Contracandidatul său de la Blocul electorul ACUM, Andrei Năstase, a obținut 47,61% din sufragiile chișinăuienilor.