logo

Igor Dodon întreprinde o vizită de o săptămână în SUA


https://www.ipn.md/index.php/ro/igor-dodon-intreprinde-o-vizita-de-o-saptamana-in-7965_1068297.html

După o întrevedere avută cu ambasadorul american Dereck J. Hogan, în care a fost discutată agenda dialogului strategic dintre cele două țări, președintele Igor Dodon a anunțat că pleacă într-o vizită de lucru în SUA, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat al Președinției, în dialogul avut cu ambasadorul SUA la Chișinău, a fost exprimată necesitatea continuării consolidării relațiilor bilaterale de colaborare în toate domeniile de interes major.

În cadrul vizitei de o săptămână pe care o efectuează în SUA, președintele Igor Dodon va rosti un discurs de la tribuna Adunării Generale a ONU. „
Igor Dodon va vorbi despre problemele și realizările Republicii Moldova, despre particularitățile politicii interne și externe, despre perspectivele de soluționare a conflictului transnistrean și multe altele.”, se arată în alt comunicat al Președinției.

De asemenea, potrivit sursei citate, Igor Dodon va avea întrevederi bilaterale cu mai mulți lideri din străinătate și cu reprezentanți ai conducerii americane, cu influente cercuri evreiești și oameni de afaceri.

„Consider această vizită una din cele mai importante în anul curent din punctul de vedere al promovării politice externe echilibrate”, a menționat Igor Dodon.

Săptămâna trecută și premierul Maia Sandu a efectuat o vizită de două zile în SUA.