logo

Igor Dodon: Curtea Constituțională a confirmat că s-a transformat în instrument politic


https://www.ipn.md/index.php/ro/igor-dodon-curtea-constitutionala-a-confirmat-ca-s-a-7965_1081302.html

Liderul Partidului Socialiștilor, Igor Dodon, susține că, prin cea mai recentă hotărâre, Curtea Constituțională a confirmat că „s-a transformat într-un instrument politic în mâinile politicienilor-uzurpatori, atunci când aceștia au nevoie de o soluție politică, ocolind Constituția”. Reacția vine după ce Curtea a declarat neconstituționale hotărârile Parlamentului prin care a fost anulată numirea Domnicăi Manole în funcția de judecător și prin care judecător la Curte a fost numit Boris Lupașcu, transmite IPN.

„După anul 2013, în țara noastră practic a încetat să mai existe instanța judecătorească supremă. Socialiștii au făcut tot posibilul pentru a remedia această problemă, însă la această etapă, minoritatea politică, cu susținerea ambasadorilor din Occident, a reușit să mențină practica nocivă a Curților Constituționale anterioare privind subminarea bazelor statului de drept”, menționează Igor Dodon într-un mesaj difuzat pe rețelele de socializare.

Potrivit liderului PSRM, în următoarele luni va fi o luptă politică acerbă în contextul pregătirilor pentru anticipate. „Occidentul mizează pe forțele politice marionete pe care le controlează: partidul Maiei Sandu, al lui Renato Usatîi și cel al unioniștilor. Victoria puterilor din Occident la alegerile parlamentare anticipate ar putea duce la prăbușirea statului moldovenesc”, susține socialistul.

Politicianul a declarat că, pentru a preveni acest scenariu, toate forțele sănătoase trebuie să-și lase vechile supărări și să se unească într-un front comun pentru a apăra și pentru a salva Moldova. „Confruntarea politică dintre forțele politice pro-moldovenești se va transforma într-o luptă împotriva țării noastre și va permite forțelor occidentale să învingă la alegerile parlamentare anticipate. Sunt sigur că majoritatea covârșitoare a conaționalilor noștri își dorește să locuiască în țara lor independentă”, mai afirmă Igor Dodon.

Hotărârile Parlamentului prin care a fost anulată numirea Domnicăi Manole în funcția de judecător și prin care judecător la Curte a fost numit Boris Lupașcu au fost declarate neconstituționale. Curtea Constituțională s-a pronunțat după ce a fost sesizată de către deputații PAS și Platforma DA.