logo

Igor Corman a cerut europenilor să grăbească liberalizarea regimului de vize


https://www.ipn.md/index.php/ro/igor-corman-a-cerut-europenilor-sa-grabeasca-liberalizarea-regimului-de-7965_1010958.html

Preşedintele Parlamentului, Igor Corman, a solicitat susţinerea europarlamentarilor de la Bruxelles, precum şi a guvernelor ţărilor membre ale Uniunii Europene să adopte, cât mai grabnic, deciziile finale privind liberalizarea regimului de vize pentru cetăţenii Republicii Moldova, transmite IPN.

Într-un comunicat al Parlamentului se menţioneză că, în adresarea sa către membrii Comisiei pentru afaceri externe a Parlamentului European, Igor Corman, a spus că Republica Moldova a îndeplinit angajamentele privind iniţierea reformelor de modernizare a ţării pentru apropierea de Uniunea Europeană. Sunt înregistrate deja rezultate concrete în domeniile controlului frontierelor şi a migraţiei, ordinii publice şi securităţii, precum şi a drepturilor omului.

Igor Corman a afirmat că decizia recentă a Parlamentului European de a elimina toate restricţiile la importul de vinuri moldoveneşti a transmis un mesaj puternic de susţinere cetăţenilor şi mediului de afaceri din Moldova. Şeful legislativului de la Chişinău a precizat că, în pofida tuturor provocărilor, Republica Moldova este mai hotărâtă ca niciodată să continue eforturile de armonizare a structurilor economice şi politice naţionale cu cele ale UE.

Igor Corman a vorbit şi despre beneficiile pe care le vor avea cetăţenii Republicii Moldova din regiunea transnistreană, beneficii care vor soluţiona problemele legate de izolarea politică şi economică, şi vor contribui la eliminarea influenţei destabilizatoare prezente în zonă.