Uniunea Sovietică devenise un stat totalitar și își dorea să cucerească toată lumea, să creeze Republica Sovietică Mondială, iar acest lucru era periculos. Au fost lucruri care nu puteau fi trecute cu vederea, mai ales că statele din Europa Centrala și de Est au fost comunizate forțat toate. Este opinia expertului permanent al proiectului, Igor Boțan, și a fost expusă în cadrul dezbaterii publice cu genericul „NATO: istorie fără propagandă”, organizată de IPN.
„Noi nu trebuie să uităm de activitatea Cominternului și nu trebuie să uităm de imnul care a fost adoptat, dacă nu greșesc la al VI-lea congres al Cominternului. Scopul era edificarea Republicii Sovietice Mondiale. Deci, erau anunțate scopuri foarte clare. Nicio alta putere în lume, niciodată nu și-a pus drept scop să cucerească toata lumea”, a declarat Igor Boțan, menționând că acest lucru nu putea fi acceptat, deoarece „Uniunea Sovietică a devenit deja un stat totalitar și toată comunitatea internațională a văzut practicile utilizate de Uniunea Sovietica, de Comintern. Ne amintim că Cominternul a adoptat o decizie ca partidele socialiste, social-democrate din Europa, sunt de fapt partide social-fasciste. Ne amintim cu toții că comuniștilor germani, înainte de venirea lui Hitler la guvernare, le era interzis să se coalizeze în Reichstag cu partidul social-democrat”, mai spune expertul permanent al proiectului.
Potrivit lui Igor Boțan, au fost lucruri care nu puteau fi trecute cu vederea, mai ales că statele din Europa Centrala și de Est au fost comunizate prin forță toate. Expertul are o explicație de ce societatea moldovenească nu cunoaște sau nu înțelege în totalitate cum stau lucrurile: „Opinia publică are o inerție foarte mare. Nu trebuie să uităm că Republica Moldova este succesoarea Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești. În cadrul Uniunii Sovietice, cetățenii au fost supuși unui val propagandistic.. Era o lume bipolară, binele, chipurile, era de partea Uniunii Sovietice, care trebuia să fericească omenirea cu ideea comunistă, iar răul era Occidentul, Statele Unite, care reprezintă forțele reacționare, care se opun acestei comunizări a lumii, așa cum spuneam după imnul Cominternului - constituirea Republicii Sovietice Mondiale. Da, iată această propagandă a încolțit și a lăsat rădăcini adânci în mentalitate, dar lucrurile se schimbă deja”, spune Igor Boțan.
Potrivit expertului, sondajele de opinie, după 32 de ani de independență, arată că lucrurile evoluează. „Dacă am avut în primii 20 de ani de independență un nivel de aproximativ 20-25% de cetățeni care pledează pro-NATO, acum vedem că încet-încet cifrele urcă în sus și se apropie de 30%. E un progres care e lent, dar trebuie să recunoaștem că lucrurile se schimbă și lucrurile se schimbă mai ales sub influența evenimentelor care au loc în vecinătatea imediată: agresiunea Rusiei, proiectele pe care Rusia nu ascunde că le promovează. Președintele Putin spune cu text deschis că adună pământurile rusești ca împăratul Petru cel Mare. O spune în mod deschis. Propaganda ne spune în mod deschis că Rusia este un imperiu care respiră. Ba se contractă, iată, după destrămarea Uniunii Sovietice s-a contrastat, acum se extinde iarăși și își revendică teritoriile. Acest lucru îl înțelege toată lumea. Și pe fundalul acestor evenimente, oamenii văd că țări care au fost neutre și au ținut mult la neutralitatea lor, precum Suedia și Finlanda, iată, Finlanda a făcut cel mai nou val de extindere a NATO. Toate aceste lucruri nu pot trece fără a fi asimilate, înțelese, de către cetățeni. Deci, NATO este o organizație defensivă care se apără”, a declarat Igor Boțan.
Dezbaterea publică cu genericul „NATO: istorie fără propagandă”, este ediția a 19-a din ciclul „Impactul trecutului asupra proceselor de consolidare a încrederii și păcii”, desfășurat de Agenția de presă IPN cu sprijinul Fundației germane „Hanns Seidel”.