logo

Igor Boțan: Pentru a înțelege mai bine cum a avut loc Unirea de la 1918 trebuie analizate circumstanțele în care s-a produs


https://www.ipn.md/index.php/ro/igor-botan-pentru-a-intelege-mai-bine-cum-a-8004_1101180.html

Factorul circumstanțial a fost unul care nu poate fi negat atunci când se aduce în discuție subiectului Unirii de la 1918, spune expertul permanent al proiectului, Igor Boțan în cadrul dezbaterii publice cu genericul „Marea Unire” din 1918: lecții pentru trecut, prezent și viitor”, organizată de Agenția de presă IPN.

Potrivit lui, pentru a înțelege mai bine ce s-a întâmplat în acea perioadă istorică trebuie să fie analizate în ansamblu circumstanțele. „Abdicarea țarului a creat condiții propice, a însemnat o ruptură pentru populația din Basarabia. Puterea politică nu mai era emanată de la Dumnezeu, așa cum știm din epistola Apostolului Pavel către romani că orice putere e de la Dumnezeu. Și dacă orice putere e de la Dumnezeu, iar țarul este unsul lui Dumnezeu, țarul abdică și dacă Rusia nu avea Constituție, populația de aici era lăsată liberă de jurământ. Populația de aici era dependentă de elite, iar elitele, au fost cele care au avut un rol absolut, absolut foarte, foarte important”, a declarat Igor Boțan.

Igor Boțan spune că, după puciul bolșevic din Rusia, Parlamentul Basarabiei- Sfatul Țării, era cu atât mai mult motivat să adoptă decizii și deciziile puteau fi doar cele firești. „Noi avem circumstanțe care au fost, oarecum, foarte frumoase. Sunt favorabile, pentru că efortul care a venit din partea intelectualității basarabene și din celelalte provincii românești s-au așezat de așa natură încât lucrurile au venit în această albie a normalității”, a spus Igor Boțan.

Expertul adaugă că, după disoluția Adunării Constituante din Rusia, orice legitimitate a puterii bolșevicilor deja era pusă sub semnul întrebării. „Între timp, se întâmplă mai multe lucruri curioase . România era oricum aliată la Antanta, chiar dacă era în anumite faze. Ucraina a semnat acest acord de la Brest cu țările puterii centrale și putem înțelege de ce: pentru că a fost dizolvată Adunarea Constituantă. Puterile Centrale au recunoscut independența  Republice Populare Ucrainene, după care în mod firesc a urmat declararea independenței fostei gubernii Basarabia. Așa cum spuneam, dizolvarea Adunării constituante a însemnat începutul războiului civil în Rusia pentru că, imediat după ce a fost dizolvată Adunarea Constituantă, a fost înecat în sânge pe străzile Sankt-Petersburgului protestul organizat de muncitori”, mai spune Igor Boțan.

Expertul permanent al proiectului, Igor Boțan susține că circumstanțele contează foarte mult și menționează că Ucraina deja era de partea Puterilor Centrale, familia țarului și țarul au fost împușcați pe 17 iulie 1918, ceea ce înseamnă că relația dintre Dumnezeu și puterea, care a anexat Basarabia în 1812, s-a rupt cu totul. Deci, Basarabia, în mod firesc, revine la matcă. Iar, evenimentul culminant din 1 decembrie 1918 este cel care aduce la realizarea visului de veacuri ca românii să trăiască într-un stat unitar”, a declarat Igor Boțan.

Dezbaterea publică cu genericul „Marea Unire” din 1918: lecții pentru trecut, prezent și viitor” este organizată de către Agenția de presă IPN, în cadrul proiectului „Impactul trecutului asupra proceselor de consolidare a încrederii și păcii”, susținut de către Fundația germană „Hanns Seidel”.