La efectuarea sondajelor de opinie trebuie să se țină cont de faptul că circa 1 milion de cetățeni moldoveni se află peste hotarele Republicii Moldova, iar câteva sute de mii – în regiunea transnistreană, astfel că opinia lor nu tot timpul este reflectată în aceste sondaje, a menționat Igor Boțan, expertul permanent al proiectului, la dezbaterea publică „Sondaje și anticipate, electorat și schimbare”, organizată de Agenția de presă IPN.
Igor Boțan a relevat că, din cei un milion de cetățeni moldoveni, plecați în străinătate, majoritatea au o vârstă de până la 40 de ani: „Cu cât mai în vârstă sunt alegătorii, cu atât mai conservativi sunt ei, așteaptă suport social din partea statului și pledează pentru majorări de pensii, iar această categorie de alegători ar putea vota în mare parte socialiștii”.
„Recent, Partidul Socialiștior a adoptat un nou program de activitate, care împărtășește o ideologie conservatoare. Rog PSRM să-l publice, care este sensul să-l țină ascuns? Partidul brusc și-ar schimba ideologia, dar ține ascuns programul. Acest program prezintă interes pentru sociologi, politologi, dar și pentru electorat”, a subliniat expertul permanent al proiectului.
Totodată, Igor Boțan a menționat că Occidentul pare mai atractiv pentru tineri, pentru că în ultimii 40 de ani a avut loc o revoluție informațională, „iar toate aceste bunuri ce țin de tehnologii informaționale vin dinspre Vest”.
În opinia expertului permanent al proiectului, rezutatele sondajelor sociologice ar avea o influență majoră asupra deciziei anumitor partide. „În ultima perioadă, cel puțin patru sondaje sociologice au fost prezentate publicului. Apar întrebări: până la 11 februarie, când au fost prezentate rezultatele unui sondaj, PSRM opta pentru alegeri parlamentare anticipate, iar la 11 februarie liderii partidului spun că și-au schimbat brusc părerea în privința anticipatelor”, a adăugat Igor Boțan.
Potrivit lui Boțan, cetățenii nu au putut exprima o opinie clară în privința unor guverne de tranziție, în cadrul sondajelor de opinie, deoarece candidații la funcția de premier nu și-au prezentat programele de activitate, în perioada realizării sondajelor.
„Cetățenii vor un parlament, cu deputați care să îi reprezinte. Parlamentul ne-a confirmat că este unul compromis – în el sunt reprezentanți ai clanurilor mafiote, tot politicienii ne-au spus asta. 50 la sută dintre alegători au preferințe politice, iar ceilalți așteaptă coerență în acțiunile politicienilor. Partidele politice, finanțate de la bugetul de stat, trebuie să fie predictibile. Există riscuri ca, după ce vor vedea rezultatele sondajelor sociologice, alegătorii indeciși să nu se mai prezinte la urnele de vot”, a relevat Igor Boțan.
Expertul permanent al proiectului a menționat că alegerile parlamentare anticipate ar fi mai utile, în cazul în care în Republica Moldova nu exista criză pandemică, economică, dar și criză în relațiile cu partenerii externi.
Dezbaterea publică „Sondaje și anticipate, electorat și schimbare” este ediția a 175-a din proiectul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, desfășurată de IPN, cu susținerea Fundației germane „Hanns Siedel”.